Paşnică dispoziţie ce-i caracteriza pe burghezii din Beauvais a fost spulberată într-o frumoasă după amiază de o tristă veste. Ăi din Amiens purces-au să ridice a mai înaltă şi mai mândră catedrală a creştinătăţii. Repejor, episcopul a convocat magistraţii oraşului pentru ceva sfat de taină. Întrunirea a debutat, după cum era şi normal, cu alese imprecaţii asupra unor teme religioase la modă. A continuat apoi prin meşteşugite aprecieri asupra ascendenţei feminine a obraznicilor vecini. Şi s-a încheiat apoteotic cu concluzia "Noi o (s-o) avem mai mare!"
Ca să nu rămână vorbă goală, în 1225 a fost demolată vechea basilică - de altfel, un incendiu suspect de oportun tocmai eliberase terenul. Lucrările au început în forţă, dar, pe parcurs, ritmul s-a tot diminuat. Spre deosebire de amienezi, care ştiuseră să-şi limpezească apele cu regele, concurenţa arătase o superbie maximă faţă de toate cele lumeşti. Ori să te pui în poară cu Ludovic IX putea însemna apariţia a tot felul de noduri pariziene în papura locală. Chiar şi aşa în 1272 lucrările la corul noii catedrale erau finalizate. Şi toată lumea putea să vadă ce înseamnă să le arunci mănuşa bovezienilor. Ambiţia lor nemăsurată avusese ca urmare un edificiu cu o înălţime interioară de 48 de metri (faţă de 42,5 metri la Amiens) - cel mai înalt lăcaş de cult din toată lumea creştină (dacă socotim doar nava, nu şi spirele sau cupolele) ever. Pe lângă înălţimea nemaipomenită, nemaiauzită, s-a dorit, deasemenea, cele mai subţiri ziduri şi cele mai ample vitralii.
Din păcate pentru băştinaşi, zisa ambiţie nu ţinuse seama de posibilităţile materiale şi tehnice ale epocii. Toate cele enumerate mai sus au conspirat mişeleşte, iar în 1284 o bună parte a bolţilor corului fac cunoştinţă cu podeaua. Cu toate acestea, proiectul este foarte puţin modificat. Corul este refăcut la aceleaşi dimensiuni, singura schimbare constituind-o mărirea numărului coloanelor de susţinere a plafonului. În plus, arcele butante au fost legate între ele, la partea superioară, cu nişte bare de fier, care aveau rolul (pe care l-au îndeplinit cu succes) de a reduce vibraţiile datorate vântului. În 1347 războiul de 100 de ani începe să dea târcoale prin regiune şi cetăţenii au fost nevoiţi să lase visurile pentru ceva mult mai palpabil - pregătirea oraşului pentru un eventual asediu. Timp de aproape două secole nemăsurata mândrie locală a trebuit să se mulţumească cu un sfert de catedrală.
Un nou şantier a fost deschis în 1500 şi, până în 1548, s-a reuşit să se ridice şi transeptul. Construcţia a păstrat planul gotic iniţial şi a avut un ritm rapid - dar trebuie să ţinem seama şi de evoluţiile tehnicilor privind construcţiile, până în sec. 16. După terminarea transeptului, pe cât se pare, bovezienii şi-au regăsit repede vechea lor băţoşeală. Prin urmare, au decis înălţarea unei spire centrale de 153 de metri, care ar fă făcut catedrala lor cea mai înaltă clădire din lume. Se zice că episcopul vremii ar fi declarat că vrea să ridice o spiră atât de îaltă, încât cei care o vor vedea să-i considere pe localnici nebuni.
Până la urmă, în 1569, lucrările la spiră au fost terminate, însă bunul renume al cetăţenilor din Beauvais nu a avut prea mult timp de suferit. Cum lecţiile neînvăţate tind să te ducă în restanţe, în anul 1575, spira le-a oferit o lecţie practică despre gravitaţie. După noua catastrofă, indigenii şi-au rătăcit definitiv pofta de edificii faraonice. Până în prezent, catedrala din Beauvais este neterminată, fiind compusă doar din cor şi transept. Pentru a fi utilizată, un zid a fost ridicat acolo unde trebuia să fie nava şi un portal a fost construit în capătul aripii de sud a transeptului.
Chiar şi aşa, dimensiunile basilicii sunt impresionante: 48 de metri pe altitudine, 72,5 de metri pe lungime, lungimea transeptului 47 de metri.
Războaiele religioase şi revoluţia nu au reuşit să afecteze în mod serios lăcaşul (încă există vitraliile originale din sec. 13-16, de exemplu). În schimb, aproape că a reuşit omul modern. În 1960 s-a decis că barele de fier, care legau arcele butante, sunt urâte (aşa credeau idioţii, că medievalii le puseseră acolo dintr-un ciudat sentiment estetic) şi inutile şi s-a ordonat îndepărtarea lor. Ca urmare vibraţiile produse de curenţi au crescut în intensitate şi au dus la desprinderea efectivă a corului de transept. Niciun inginer structuralist nu ştie cum de nu s-a prăbuşit cu totul. Aşa că s-a decis îndreptarea tâmpeniei făcute. Printr-una şi mai mare. Au reinstalat barele de fier. Doar că nu erau chiar de fier, ci din oţel. Oţelul este mai puţin maleabil decât fierul, deci a mărit rigiditatea zidurilor, deci a produs noi fisuri. Tehnica modernă încă nu e capabilă să producă soluţia pentru consolidarea definitivă a zidurilor. Până atunci, tot ansamblul este ţinut în loc de proptele masive din metal şi lemn.
Am văzut la televizor un specialist de la Columbia University spunând că, după toate calculele şi modelele aplicate de el pe calculator, catedrala din Beauvais nu ar trebui să existe. Încă o dată, poli-capabila tehnică modernă e lăsată cu pantalonii în vine de nişte antecesori din străfundurile istoriei, care nu foloseau decât unelte de mână şi un fel de macarale primitive.
Pentru exemplificare, în spaţiu... (în stânga - palatul episcopal)
...şi în plan.
Capela Notre Dame, sec. 13.
Orologiu medieval - sec. 15.
Fresce de sec. 14.
Sculptură în lemn, sec. 15.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu