Este capitala şi cel mai mare oraş al Ungariei - are ceva peste 1,7 milioane de locuitori, ceea ce o situează pe locul 10 în clasamentul oraşelor din U.E. după populaţie. Londra este (încă) pe primul loc, iar, pentru cunoaştere, Bucureşti ocupă poziţia a şasea. Este situată în partea de centru-nord a ţării, fiind tăiată în două părţi inegale ca suprafaţă de Dunăre: Buda pe malul vestic şi Pesta pe cel estic.
O primă aşezare a fost întemeiată aici prin sec. 1 î.Hr. de către tribul celtic al eraviscilor. Opidumul celt se găsea pe colina Gellert, oarecum spre sudul metropolei actuale.
Pe la începutul erei creştine, regiunea a intrat sub control roman. Aşezarea celţilor a fost distrusă, iar populaţia (în fine ce mai rămăsese din ea) a fost mutată la poalele colinelor de pe malul de vest, unde a fost frumos şi ordonat trasată o aşezare romană numită Aquincum. Noul oraş a prosperat datorită căii de comunicaţie care era Dunărea, câştigând rangul de colonie şi devenind capitala provinciei Pannonia Inferior; tot aici era şi sediul Legiunii II Adiutrix. Peste apă, pe unde este astăzi Pesta, a apărut un oraş separat, Contra - Aquincum, probabil dezvoltat din canabele legiunii (aşezarea civililor ce însoţeau legionarii - familii, negustori, meşteri, etc).
În prima jumătate a sec. 5, urmaşii lui Romulus au fost mătrăşiţi de hunii lui Attila - Biciul lui Dumnezeu, cum era cunoscut de contemporanii îngroziţi. Ocazie cu care oraşele romane au fost făcute una cu pământul. Călăreţii stepelor n-au făcut nici ei prea mult purici pe Dunăre. După moartea lui Attila în 453, gepizii, un trib germanic supus hunilor, au condus o revoltă, care i-a scos pe ultimii din manualele de istorie. Nemţoii au dominat o regiune vastă ce cuprindea actuala Ungarie, Transilvania şi nordul Serbiei. Stăpânirea lor a durat pănă pe la jumătatea sec. 6, când au fost la rândul lor nevoiţi să facă loc altor migratori călăreţi nomazi din stepele Asiei - avarii.
Haganatul avar a fost distrus niţel după 800 de către francii lui Carol cel Mare. Francii nu reuşesc să -şi păstreze poziţiile prea mult timp din cauza unor conflicte civile. Pe fondul vacuumului de autoritate, regiunea Dunării mijlocii va fi cucerită şi înglobată primului stat bulgar de către hanul Omurtag. Din această perioadă avem primele menţiuni documentare ale unei noi locuiri. Mai exact, bulgarii au ridicat două fortăreţe pe cele două maluri ale fluviului, în jurul cărora au apărut nişte aşezări civile minore.
Spre sfârşitul sec. 9, Pannonia, apoi întregul Bazin Carpatic experimentează sosirea altor migratori, cele 7 triburi maghiare. Maghiarii sunt o populaţie fino-ugrică (rude cu finlandezii, estonienii şi alte grupuri mai mici), originară din zona Munţilor Urali. Cronica lui Anonimus (în realitate un notar al unui dintre regii Bela - au fost 4 şi nu se precizează care - al cărui nume nu s-a păstrat) susţine că au sosit în anul 896 sub conducerea lui Arpad. Ceea ce îi niţel cam problematic, căci ungurii aveau prin tradiţie două căpetenii concomitent: kende era liderul religios, iar gyula era comandantul militar. Indiferent care era Arpad (istoricii nu se pun de acord), el reuşeşte să acapareze întreaga putere şi să întemeieze dinastia arpadiană.
Pentru început, Arpad şi-a instalat curtea în ceea ce ungurii numea oraşul lui Attila, în realitate anticul Aquincum. Cu toate acestea, ducii, apoi regii maghiari nu aici şi-au stabilit sediul puterii. Prima capitală a fost oraşul Esztergom, urmat apoi de Szekesfehervar. Actualele Buda şi Pesta au fost distruse de marea invazie mongolă din 1241. După retragerea mongolilor, regele Bela IV adus aici colonişti germani şi valoni (din Belgia de limbă franceză), care au reconstruit oraşele şi le-au înconjurat cu ziduri, iar, pe dealul Budei a fost construit un castel regal. Cam acum se pare că se şi impun cele două nume - Bela şi Pesta. Din 1248 Buda devine, în teorie, capitala Regatului maghiar, deşi, până spre anii 1300, au mai fost regi care şi-au stabilit reşedinţa şi prin alte oraşe.
Buda medievală va atinge zenitul în timpul celui mai mare rege al Ungariei, Matei Corvin (1458-1490). Soţia sa, Beatrice de Napoli a adus cu sine artişti, arhitecţi şi umanişti italieni, care au răspândit luminile Renaşterii. Din păcate, riga a avut proasta inspiraţie să moară fără a lăsa un urmaş legitim. Succesorul său a cedat partizanilor săi mare parte a domeniilor regale şi a desfiinţat Armata Neagră - armata permanentă profesionistă întemeiată de Matei. Magnaţii unguri au mers cu inteligenţa şi mai departe. Au desfiinţat administraţia centralizată, au desfiinţat o serie de taxe care mergeau la apărare, au lăsat ca cetăţile de graniţă să se dărâme, iar garnizoanele lor să meargă la culcare cu burta goală. Pe cale de consecinţă, doar ungurii au fost miraţi de urmări. Sultanul Soliman Magnificul (care nu a primit acest apelativ de la europeni pe degeaba) a făcut frigănele din armata (şi aroganţa) maghiară în bătălia de la Mohacs din 1526. Zilele când Ungaria era un regat puternic se duseseră pentru totdeauna. De fapt, pentru mai mult de un secol, Ungaria pur şi simplu s-a dus.
Turcii au ocupat efectiv Buda în 1541. Locuitorilor li s-a permis să părăsească oraşul nevătămaţi şi să ia orice puteau să care din averea lor, fapt fără precedent în istoria victoriilor otomane. Cât despre ceea ce este azi Pesta, aşezarea de acolo a fost rasă pur şi simplu. Timp de aproape 150 de ani Buda a fost un oraş turcesc, sediul paşalâcului omonim. Multe biserici au fost demolate ori transformate în moschei, populaţie străină colonizată, arhitectura orientală impusă.
În 1683 turcii fac un ultim efort să demonstreze Evropii că nu sunt un imperiu în declin. O uriaşă oştire otomană asediază Viena. Rezultatul pe termen scurt a fost o înfrângere umilitoare pentru feciorii lui Alah. Rezultatul pe termen lung a constat în totala prăbuşire a stăpânirii semilunei la Dunărea mijlocie. An după an ienicerii erau nevoiţii să-şi cârpească şalvarii şi an după an trupele imperiale, comandate de un adevărat geniu - Eugeniu de Savoia, cucereau noi teritorii. În 1686 susnumitul a cucerit Buda după un lung asediu. Asediatorii au suferit pierderi grele, iar, când au pătruns dincolo de fortificaţii s-au dezlănţuit asupra populaţiei civile (turci şi evrei), în ciuda ordinelor contrare stricte. Cam jumătate din localnici au fost masacraţi, iar mare parte din ceilalţi vânduţi ca sclavi.
Reintrarea în sfera creştinătăţii nu a ajutat prea mult oraşul. Până atunci fusese locuit în special de turci, evrei, iar aceştia fuseseră binişor răriţi după asediu. Nici ungurii nu s-au îmbulzit să populeze ruinele fumegânde. Ungaria nu şi-a recăpătat independenţa, ci a devenit o provincie austriacă. Guvernul imperial a colonizat ceva germani în oraş, după care a considerat că şi-a făcut datoria. Vreme de câteva decenii, Buda a fost un orăşel de provincie, fără prea mare importanţă. Capitala noii provincii fusese stabilită de monarhii habsburgi la Bratislava. Dar, încet-încet, pe măsură ce regiunea s-a stabilizat, situaţia s-a îmbunătăţit. Buda a redevenit o metropolă şi a început reconstrucţia vechii aşezări de la Pesta, care în perioada otomană nu depăsea câteva zeci de case. În 1783, împăratul Iosif II a decis mutarea sediului administrativ al Ungariei din nou în vechea capitală. Din acest moment începe un proces rapid de extindere şi modernizare a oraşului, proces continuat în sec. 19.
Revoluţia maghiară de la 1848 şi ocuparea celor două oraşe de către armata imperială a pus capăt unei prime etape de fructuoasă activitatea edilitară. În 1867, însă, are loc compromisul austro-ungar. Imperiul devine un stat confederat, iar Buda este desemnată capitala părţii maghiare. De fapt, din 1873, cele două părţi - Buda şi Pesta - sunt oficial unificate adminstrativ, pentru a forma un nou oraş - Budapesta.
Noi proiecte arhitectonice sunt demarate. Deşi trebuie spus că acestea vizează mai puţin partea veche, respectiv Buda, din cauza terenului - un şir de mici coline şi o fâşie îngustă între acestea şi Dunăre. În schimb, Pesta, la est de fluviu, este o zonă plată cât vezi cu ochii. Prin urmare aici au fost înălţate cele mai multe dintre noile edificii. Atât cele politico-administrative (noul parlament, de exemplu), cât şi cele financiare, culturale, ori pur şi simplu clădiri particulare. Tot în Pesta a fost dată în folosinţă, în anul 1896, a doua magistrală de metrou europeană (după metroul londonez, of course). Modelul a fost cu precădere stilul arhitectonic al Vienei, pentru care motiv multe dintre noile bulevarde, străzi, pieţe te duc cu gândul la capitala imperială. Există, însă, şi influenţe pariziene, altă mare capitală europeană, care s-a reinventat după mijlocul sec. 19. Bulevardul Andrassy, par egzamplu, s-a vrut o mică replică a celebrului Champ-Elysees.
După sfârşitul Primului Război Mondial, Austro-Ungaria s-a destrămat, naţiunile componente hotărând să-şi întemeieze propriile state naţionale. La Budapesta a venit la putere un guvern comunist, care a atacat România şi nou-formata Cehoslovacie, pentru a recupera o parte a teritoriilor Ungariei medievale. Armata cehă nou formată, nu a făcut faţă. În schimb, trupele române au ocupat capitala maghiară în august 1919, precum şi cea mai mare parte a Ungariei actuale. Ocupaţia română a fost destul de blândă, cu foarte puţine episoade de maltratare a populaţiei civile. Nici jafuri individuale nu au prea fost. În schimb, deoarece aliaţii nu păreau dornici a acorda României reparaţiile de război solicitate (la urma urmei, Germania, Austria şi Ungaria erau epuizate de război, iar marile puteri aliate, în special Franţa, căutau rezolvarea propriilor cerinţe), guvernul de la Bucureşti a "rechiziţionat " cât a putut: locomotive şi vagoane, vase fluviale, fabrici întregi, cereale şi vite. În general de la entităţi ale statului maghiar, în rare cazuri şi de la particulari.
După retragerea românilor, în 1920, la Budapesta s-a format un regim conservator şi naţionalist condus de Miklos Horthy, fost amiral în flota austro-ungară. Nota bene: guvernul român este cel care l-a ajutat să preia puterea. Iar el avut grijă să nu lase nepedepsită această faptă în vara lui 1940.
Perioada interbelică a fost liniştită. Budapesta este un important centru industrial şi comercial, deşi îşi pierde din importanţa culturală. Liniştea nu a ţinut prea mult. Horthy s-a aliat cu Germania nazistă, în principal pentru a obţine sprijin în vederea reglării conturilor cu România. Ceea ce a şi primit, dar nu chiar după pofta sa şi în schimbul participării maghiare la războiul împotriva URSS. Românii au întors armele la 23 august 1944 şi au reuşit să evite o bună parte din distrugerile cauzate de război. Ungurii au luptat până la capăt. Budapesta a fost puternic bombardată de americani şi a fost cucerită de trupele române şi sovietice după aproape două luni de lupte de stradă, în urma cărora spre 30.000 de civili au murit şi peste 80% din oraş a ajuns ruine.
Alt episod distructiv asupra Budapestei a fost revoluţia maghiară anticomunistă din 1956, care a fost înfrântă doar după intervenţia trupelor sovietice. Spre cinstea lor, ungurii au reuşit să reconstruiască părţile distruse, nu le-au ras pentru a face loc unor noi construcţii.
Budapesta este un oraş frumos şi nu prea scump (cel puţin în ceea ce priveşte localurile şi cazarea sunt sub preţurile din Bucureşti), unde ai ce vedea şi experimenta (străzi, muzee, biserici, localuri, celebrele băi termale, etc). Zona centrală, de-a lungul Dunării, a fost desemnată monument UNESCO.
Buda medievală va atinge zenitul în timpul celui mai mare rege al Ungariei, Matei Corvin (1458-1490). Soţia sa, Beatrice de Napoli a adus cu sine artişti, arhitecţi şi umanişti italieni, care au răspândit luminile Renaşterii. Din păcate, riga a avut proasta inspiraţie să moară fără a lăsa un urmaş legitim. Succesorul său a cedat partizanilor săi mare parte a domeniilor regale şi a desfiinţat Armata Neagră - armata permanentă profesionistă întemeiată de Matei. Magnaţii unguri au mers cu inteligenţa şi mai departe. Au desfiinţat administraţia centralizată, au desfiinţat o serie de taxe care mergeau la apărare, au lăsat ca cetăţile de graniţă să se dărâme, iar garnizoanele lor să meargă la culcare cu burta goală. Pe cale de consecinţă, doar ungurii au fost miraţi de urmări. Sultanul Soliman Magnificul (care nu a primit acest apelativ de la europeni pe degeaba) a făcut frigănele din armata (şi aroganţa) maghiară în bătălia de la Mohacs din 1526. Zilele când Ungaria era un regat puternic se duseseră pentru totdeauna. De fapt, pentru mai mult de un secol, Ungaria pur şi simplu s-a dus.
Turcii au ocupat efectiv Buda în 1541. Locuitorilor li s-a permis să părăsească oraşul nevătămaţi şi să ia orice puteau să care din averea lor, fapt fără precedent în istoria victoriilor otomane. Cât despre ceea ce este azi Pesta, aşezarea de acolo a fost rasă pur şi simplu. Timp de aproape 150 de ani Buda a fost un oraş turcesc, sediul paşalâcului omonim. Multe biserici au fost demolate ori transformate în moschei, populaţie străină colonizată, arhitectura orientală impusă.
În 1683 turcii fac un ultim efort să demonstreze Evropii că nu sunt un imperiu în declin. O uriaşă oştire otomană asediază Viena. Rezultatul pe termen scurt a fost o înfrângere umilitoare pentru feciorii lui Alah. Rezultatul pe termen lung a constat în totala prăbuşire a stăpânirii semilunei la Dunărea mijlocie. An după an ienicerii erau nevoiţii să-şi cârpească şalvarii şi an după an trupele imperiale, comandate de un adevărat geniu - Eugeniu de Savoia, cucereau noi teritorii. În 1686 susnumitul a cucerit Buda după un lung asediu. Asediatorii au suferit pierderi grele, iar, când au pătruns dincolo de fortificaţii s-au dezlănţuit asupra populaţiei civile (turci şi evrei), în ciuda ordinelor contrare stricte. Cam jumătate din localnici au fost masacraţi, iar mare parte din ceilalţi vânduţi ca sclavi.
Reintrarea în sfera creştinătăţii nu a ajutat prea mult oraşul. Până atunci fusese locuit în special de turci, evrei, iar aceştia fuseseră binişor răriţi după asediu. Nici ungurii nu s-au îmbulzit să populeze ruinele fumegânde. Ungaria nu şi-a recăpătat independenţa, ci a devenit o provincie austriacă. Guvernul imperial a colonizat ceva germani în oraş, după care a considerat că şi-a făcut datoria. Vreme de câteva decenii, Buda a fost un orăşel de provincie, fără prea mare importanţă. Capitala noii provincii fusese stabilită de monarhii habsburgi la Bratislava. Dar, încet-încet, pe măsură ce regiunea s-a stabilizat, situaţia s-a îmbunătăţit. Buda a redevenit o metropolă şi a început reconstrucţia vechii aşezări de la Pesta, care în perioada otomană nu depăsea câteva zeci de case. În 1783, împăratul Iosif II a decis mutarea sediului administrativ al Ungariei din nou în vechea capitală. Din acest moment începe un proces rapid de extindere şi modernizare a oraşului, proces continuat în sec. 19.
Revoluţia maghiară de la 1848 şi ocuparea celor două oraşe de către armata imperială a pus capăt unei prime etape de fructuoasă activitatea edilitară. În 1867, însă, are loc compromisul austro-ungar. Imperiul devine un stat confederat, iar Buda este desemnată capitala părţii maghiare. De fapt, din 1873, cele două părţi - Buda şi Pesta - sunt oficial unificate adminstrativ, pentru a forma un nou oraş - Budapesta.
Noi proiecte arhitectonice sunt demarate. Deşi trebuie spus că acestea vizează mai puţin partea veche, respectiv Buda, din cauza terenului - un şir de mici coline şi o fâşie îngustă între acestea şi Dunăre. În schimb, Pesta, la est de fluviu, este o zonă plată cât vezi cu ochii. Prin urmare aici au fost înălţate cele mai multe dintre noile edificii. Atât cele politico-administrative (noul parlament, de exemplu), cât şi cele financiare, culturale, ori pur şi simplu clădiri particulare. Tot în Pesta a fost dată în folosinţă, în anul 1896, a doua magistrală de metrou europeană (după metroul londonez, of course). Modelul a fost cu precădere stilul arhitectonic al Vienei, pentru care motiv multe dintre noile bulevarde, străzi, pieţe te duc cu gândul la capitala imperială. Există, însă, şi influenţe pariziene, altă mare capitală europeană, care s-a reinventat după mijlocul sec. 19. Bulevardul Andrassy, par egzamplu, s-a vrut o mică replică a celebrului Champ-Elysees.
După sfârşitul Primului Război Mondial, Austro-Ungaria s-a destrămat, naţiunile componente hotărând să-şi întemeieze propriile state naţionale. La Budapesta a venit la putere un guvern comunist, care a atacat România şi nou-formata Cehoslovacie, pentru a recupera o parte a teritoriilor Ungariei medievale. Armata cehă nou formată, nu a făcut faţă. În schimb, trupele române au ocupat capitala maghiară în august 1919, precum şi cea mai mare parte a Ungariei actuale. Ocupaţia română a fost destul de blândă, cu foarte puţine episoade de maltratare a populaţiei civile. Nici jafuri individuale nu au prea fost. În schimb, deoarece aliaţii nu păreau dornici a acorda României reparaţiile de război solicitate (la urma urmei, Germania, Austria şi Ungaria erau epuizate de război, iar marile puteri aliate, în special Franţa, căutau rezolvarea propriilor cerinţe), guvernul de la Bucureşti a "rechiziţionat " cât a putut: locomotive şi vagoane, vase fluviale, fabrici întregi, cereale şi vite. În general de la entităţi ale statului maghiar, în rare cazuri şi de la particulari.
După retragerea românilor, în 1920, la Budapesta s-a format un regim conservator şi naţionalist condus de Miklos Horthy, fost amiral în flota austro-ungară. Nota bene: guvernul român este cel care l-a ajutat să preia puterea. Iar el avut grijă să nu lase nepedepsită această faptă în vara lui 1940.
Perioada interbelică a fost liniştită. Budapesta este un important centru industrial şi comercial, deşi îşi pierde din importanţa culturală. Liniştea nu a ţinut prea mult. Horthy s-a aliat cu Germania nazistă, în principal pentru a obţine sprijin în vederea reglării conturilor cu România. Ceea ce a şi primit, dar nu chiar după pofta sa şi în schimbul participării maghiare la războiul împotriva URSS. Românii au întors armele la 23 august 1944 şi au reuşit să evite o bună parte din distrugerile cauzate de război. Ungurii au luptat până la capăt. Budapesta a fost puternic bombardată de americani şi a fost cucerită de trupele române şi sovietice după aproape două luni de lupte de stradă, în urma cărora spre 30.000 de civili au murit şi peste 80% din oraş a ajuns ruine.
Alt episod distructiv asupra Budapestei a fost revoluţia maghiară anticomunistă din 1956, care a fost înfrântă doar după intervenţia trupelor sovietice. Spre cinstea lor, ungurii au reuşit să reconstruiască părţile distruse, nu le-au ras pentru a face loc unor noi construcţii.
Budapesta este un oraş frumos şi nu prea scump (cel puţin în ceea ce priveşte localurile şi cazarea sunt sub preţurile din Bucureşti), unde ai ce vedea şi experimenta (străzi, muzee, biserici, localuri, celebrele băi termale, etc). Zona centrală, de-a lungul Dunării, a fost desemnată monument UNESCO.
Buda are caracteristicile unui oraş medieval, cuprins între ziduri, pe înălţimi, străzi înguste, cu vreo câteva clădiri păstrate de la începutul sec. 18.
Una din porţile Budei, refăcută după 1700.
Turla bisericii Maria Magdalena e cam tot ce a rămas din edificiul de sec. 14.
Palatul Sandor - reşedinţa oficială a preşedintului republicii.
Casă ridicată în anul 1700.
Casa în care s-a născut Harry Houdini, pe numele lui real Erik Weisz.
Biserica lui Matei (Corvin) a primit acest nume în sec. 19, deşi celebrul rege nu are nicio legătură cu construcţia sa (în fine, a ridicat turla de sud - cea din dreapta pe limba mirenilor). De fapt, lăcaşul a fost ridicat în a doua jumătate a sec. 13 pe locul unde fusese o altă biserică construită în 1015 de regele Ştefan I cel Sfânt şi distrusă de mongoli la 1241. Biserica era dedicată Sfintei Fecioare şi a fost construită în stil gotic. În timpul stăpânirii turceşti a fost transformată în moschee. În timpul asediului din 1686 a fost serios avariată şi abia la sfârşitul sec. 19 a fost cu adevărat refăcută. Din păcate, am ajuns acolo 24 decembrie şi era închisă pentru vizitatori.
Bastionul pescarilor a fost construit între 1895-1902 în stil neogotic şi neo romanic. Numele şi-l trage de la faptul că în perioada medievală aici se afla un turn ridicat şi apărat de bresla pescarilor. A fost refăcut între 1947-1948, după ce a fost distrus în mare parte în al Doilea Război Mondial. În esenţă, este o frumoasă terasă de belvedere.
Statuia lui Ştefan I a fost realizată în 1906.
Palatul regal a fost construit în latura de sud a vechiului oraş Buda. Edificiul a fost ridicat în stil baroc, între 1749-1769, pe locul unde se afla în perioada medievală palatul regilor Ungariei. O partea a sa a fost distrusă în timpul revoluţiei de la 1848 şi a fost refăcută în stil neoclasic ulterior. în 1945, în timpul asediului Budapestei, palatul a fost din nou parţial distrus. Lucrările de restaurare au durat peste 30 de ani şi au avut rezultate controversate. Pe de o parte au fost refăcute o bună parte din elementele medievale, pe de alta au fost demolate părţi ale palatului de sec. 18-19, a cărui arhitectură a fost mult simplificată. Azi palatul adăposteşte mai multe muzee şi biblioteca naţională.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu