Capri (I)

Capri este o insulă situată în Golful Napoli. Administrativ vorbind, face parte din zona metropolitană napolitană. Originea numelui este destul de disputată. Primii coloniști pe insulă, în antichitate, au fost grecii, care au numit-o Kapreai - de la „kapros”, carele în greacă însemna mistreț. Pe de altă parte, romanii i-au zis Capreae, care înseamnă capre. Acum, este o aprigă dispută dacă romanii au redenumit insula după alt animal (poate nu mai existau mistreți acolo pe vremea lor), dacă au preluat pur și simplu denumirea grecească (romanizând-o), ori au făcut un joc de cuvinte greu traductibil.

Spre deosebire de alte insule din jur (Ischia, ori Procida), Capri nu are o origine vulcanică. Are cam 10 km pe lung și 2 pe lat, iar punctul cel mai înalt - Monte Solaro - se înalță până la 589 de metri. De fapt, cândva Capri a fost parte a Peninsulei Sorrento, de care a fost separată în urma acțiunii mării. Este orientată est-vest, cu o culme stâncoasă ce o străbate de la nord la sud și o taie în două părți aproape egale. Platoul din vest este simțitor mai ridicat decât cel estic.  Pe insulă există două așezări: Capri (care este și sediul administrației locale) în est și Anacapri în vest. Nu mai există surse de apă locală (în antichitate și chiar în perioada medievală timpurie erau menționate izvoare și chiar un râuleț), iar apa necesară populației este adusă de pe continent prin conducte subterane. Din fericire ploile sunt suficiente pentru culturile de măslini, viță de vie și citrice.

Insula a fost populată încă din preistorie. Săpăturile arheologice, precum și unele descoperiri fortuite, au demonstrat existența unei populații locale în ultima perioadă a pietrei și în epoca bronzului. Fiind foarte aproape de țărm (vreo 5 km de peninsula sorentină), oamenii acelor vremi nu au întâmpinat prea mari dificultăți să ajungă aici.

Prin sec. 8 î.Hr. grecii au început să colonizeze Campania - provincia din jurul orașului Napoli (deși la vremea respectivă cel mai important oraș de aici era Cumae). Capri era o mică insulă, fără mari resurse și oportunități, așa că elenii au întemeiat aici două mici așezări rurale, cam pe locurile în care se află azi cele două sate pomenite mai sus.

Capri a rămas sub controlul orașului Napoli până în sec. 1 î.Hr. Octavian Augustus, primul împărat roman, a fost plăcut impresionat de peisaj și a trecut-o în proprietatea administrației imperiale. În secolele următoare statutul insulei nu s-a modificat. O serie de împărați au petrecut aici perioade de vacanță și au ridicat mai multe vile (deși cei mai mulți au preferat să folosească magnificul complex rezidențial construit în sec. 1 d.Hr. de împăratul Tiberius). Chiar și ultimul cezar din Occident, Romulus Augustulus, a fost exilat aici, după ce căpetenia germanică Odoacru a desființat Imperiul Roman de Apus.

După prăbușirea imperiului, vreme de câteva secole nu mai există informații asupra insulei. Pe la jumătatea sec. 8 era din nou în posesia Neapolelui. Un veac mai târziu napolitanii au făcut greșeala să sprijine un dușman al împăratului german Ludovic II. Drept pedeapsă, imperatorul a trecut Capri în posesia unei cetăți rivale - Amalfi. Din păcate pentru insulari, puterea navală amalfitană intră, în prima jumătate a sec. 12, într-un rapid declin, ceea ce va avea ca efect  numeroase raiduri de pradă din partea piraților mauri nord-africani. Rămași fără protecție, băștinașii acceptă revenirea sub stăpânirea Regatului de Napoli. În componența căruia va rămâne până la unificarea italiană din a doua parte a sec. 19. Traiul pe insulă a devenit mai liniștit și mai prosper. Asta nu înseamnă că nu au existat conflicte interne. Nici vizitele piraților nu au încetat, doar au fost rărite. De fapt, amenințarea pirateriei nu a dispărut definitiv decât după ce Franța anexează Africa de Nord în sec. 19.

După epoca romană, Capri nu mai fusese decât un mic teritoriu, fără vreo importanță strategică, ori economică, slab populat, înapoiat din toate punctele de vedere. Timp de 14 secole niciun aristocrat mai răsărit, necum vreo față regală, nu s-a obosit să pună piciorul pe insulă. Situația s-a schimbat pe la sfârșitul anilor 1700. Treptat, peisajele pitorești au atras tot mai mulți vizitatori. Azi turismul este principala sursă de venit a localnicilor. O vizită de o zi (cum am făcut noi) nu este de ajuns pentru a bifa toate atracțiile, dar, dacă nu tândălești, este suficient să te bucuri de majoritatea.

Insula Capri din pdv geografic...

... și din pdv al principalelor atracții.

În Capri se ajunge cu ferryboat-ul din Napoli (mă rog, și din alte părți, dar de aici este cel mai convenabil). Portul este lângă Castel Nuovo. Cursele sunt de dimineața devreme până seara târziu, la intervale destul de mici. Când am fost noi, în ziua precedentă fusese furtună. În port era apa calmă, dar în larg valurile erau încă foarte mari. În timpul traversării a fost imposibil să stai în picioare, dar să te mai și deplasezi, fără să te ții de ceva.

Vezuviul.

Capri văzută de pe mare.

Ferry-ul te lasă în portul din partea de nord a insulei - Marina Grande. Acesta este portul principal al insulei și cartier al orășelului Capri (cândva a fost o așezare separată). Portul a fost construit de romani. Pe partea opusă a insulei există un port mai mic (Marina Piccola, duuuh).

În mod normal, odată debarcat, preferabil ar fi să cauți curse spre Grota Albastră, o peșteră marină aflată pe coasta de nord-vest și unde se ajunge doar pe apă. Peștera este celebră pentru nuanța albastră a apei, datorată modului în care razele soarelui o luminează.

Cam așa arată. Poza este luată de pe net. Noi nu am putut s-o vizităm pentru că este închisă pe perioada iernii. Și dacă nu ar fi fost închisă, cursele spre grotă sunt suspendate când marea este agitată. Altfel, vizitarea insulei poate începe de oriunde. În Capri (așezarea) poți ajunge pe jos, cu autobuzul, ori cu funicularul. Noi am preferat totuși să începem cu Anacapri, satul situat pe un platou în partea vestică a insulei. Și aici ai de ales. Apostolorum, la deal, pe Treptele Feniciene - o potecă ce leagă Marina Grande de Anacapri. A fost tăiată în munte prin sec. 7-6 î.Hr., nu de fenicieni, ci de coloniștii greci. Are 921 de trepte, respectiv 1,7 km. Dacă nu ai chef de efort și ești și mai pe fugă, există autobuze.

Șoselele sunt înguste, iar străzile sunt doar niște alei, așa că mijloacele de transport locale sunt liliputane.

Pare mai mare la interior.