Este capitala insulei omonime. Nimeni nu știe cu exactitate care a fost mai întâi denumită astfel: insula sau orașul. Corfu sau Korkyra (Corcyra) a fost întemeiat ca o coloniei a unuia dintre cele puternice și influente polisuri grecești - Corint. Acel Corfu nu mai există azi decât sub forma ruinelor descoperite în punctul numit Palaiopolis (Vechiul Oraș în greacă). Cetatea antică a fost distrusă de ostrogoți în anul 551. Orașul a fost ulterior refăcut, dar într-o nouă locație, mai la nord, pe un promotoriu, la picioarele unei fortificații bizantine.
În 1386 Corfu (atât orașul, cât și întreaga insulă) trece în posesiune Veneției. Localnicii au cerut acest lucru, în ideea că puterea republicii din lagună îi va proteja de numeroasele raiduri ale piraților și micilor stăpânitori din jurul Mării Adriatice. Ceea ce s-a întâmplat. Galerele Serenissimei au pus la respect hoarda de prădători. Mai mult, venețienii au lărgit și modernizat vechea fortificație bizantină (ulterior numită fortăreața veche sau castelul vechi), au construit una nouă, efectiv inexpugnabilă (castelul nou), iar între ele au practic ridicat din temelii un oraș modern pentru standardele timpului. Băștinașii au primit o serie de scutiri și privilegii, devenind tot mai prosperi an de an. Bunînțeles, Veneția nu a făcut cele zise mai înainte îndemnată de prea plina ei inimă. A avut partea sa de câștig. În primul rând, flota venețiană a obținut o excelentă bază navală pentru blocarea accesului oricui în Marea Adriatică. Apoi, o populație cu strat gros de osânză la pungă însemna și venituri pe măsură la buget din comerț și taxe.
Partea mai puțin atractivă pentru localnici a înțelegerii nescrise a constituit-o faptul că Veneția era o mare putere navală, cu interese și o politică externă ample și cu dușmani pe măsură. Sigur, corfioții au fost scutiți de iritantele raiduri piraterești. În schimb, au priceput ce înseamnă ostilitatea unei alte mari puteri. Față de cele 2-3 sute de pirați peticiți ce debarcau pe plaja din sudul orașului, uneori și de 5-6 ori pe an, acum aveau parte de vizite neplăcute mult mai rar, doar că oaspeții nepoftiți erau câteva zeci de mii de soldați ai unor armate bine puse la punct. Genovezii au asediat orașul în sec. 15, în două rânduri. După ei a venit rândul otomanilor. Șalvaragii au luat cu asalt zidurile orașului în 1537, 1571, 1573 și 1716, fără a pomeni alte raiduri de mai mică amploare. Corfu în sine nu a fost niciodată cucerit, dar a suferit distrugeri importante în timpul asediilor. În plus, populația din satele înconjurătoare, câtă nu a apucat să se adăpostească între ziduri, a fost masacrată sau luată în sclavie de fiecare dată.
Corfu a aparținut Veneției până la desființarea republicii de către Napoleon în 1797. O vreme, insula (y compris orașul) a aparținut Franței, apoi a trecut sub guvernarea Angliei. În 1864 guvernul britanic a cedat Corfu Greciei.
În 2007 orașul vechi a fost inclus în lista monumentelor UNESCO.
Fortăreața Nouă a fost construită după asediul otoman din 1537. Pe atunci, o bună parte a populației locuia în afara vechilor zidurilor de apărare. Garnizoana, luată cam pe nepregătite și lipsită de provizii, a refuzat să acorde acces civililor, din care mulți au fost masacrați ori luați în sclavie. Ulterior s-a decis ridicarea unei noi linii de fortificații. Pentru consolidarea acesteia a fost construit și un nou fort. La vremea respectivă Fortăreața Nouă era una dintre cele mai puternice din Europa și dispunea, în sec. 18, de 700 de piese de artilerie. Bastioanele de la malul mării au fost demolate de britanici, când au cedat insula Greciei. Azi o partea a fortăreței adăpostește o bază a marinei militare grecești. Restul poate fi vizitat, dar era închisă în ziua respectivă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu