Granada (II)

Catedrala din Granada a fost construită pe locul unde se aflase marea moschee, ridicată în sec. 13 de emirii mauri. Lucrările au demarat în 1523, iar în 1561 mare parte a edificiului era finalizată. În această etapă, arhitecții au urmat stilul renascentist târziu. Elementele adăugate în deceniile următoare au însă caracteristici baroce. Șantierul pentru fațadă a început abia în 1567 și a durat până spre 1700, în special din cauza frecventelor probleme cu fondurile. De fapt, din lipsă de bani fațada a fost lăsată neterminată până în prezent. În sensul că, din cele două turle prevăzute în proiectul originar, doar una a fost construită, și încă și aceea doar până la jumătatea înălțimii.

Biserica del Sagrario (sau a Tabernacolului) a fost ridicată în sec. 18 - a fost sfințită în 1759 - lipită de latura sudică a catedralei. Este o bijuterie barocă, nu prea băgată în seamă de turiști din cauza vecinei mai impozante.

Capela Regală a fost construită între 1505-1517, în stil gotic târziu. După cucerirea Granadei, „regii preacatolici” (Isabela de Castilia și Ferdinand de Aragon) au decis ca, după moarte, rămășițele lor să odihnească în acest oraș. Acesta a fost motivul ridicării acestui lăcaș. Capela este lipită atât de catedrală, cât și de Biserica Sagrario. Decorația interioară a fost realizată, în cea mai mare parte, în stil renascentist.

Monumentele funerare ale Isabelei de Castilia și Ferdinand de Aragon, respectiv al al fiicei lor, regina Ioana de Castilia „cea Nebună” (nu era cu capul în realitate, a fost doar o manevră pentru a-i lua puterea) și al soțului acesteia, Filip cel Frumos. Sicriele se găsesc de fapt în mica criptă de dedesubt.

În cadrul sacristiei este amenajat și un mic muzeu cu piese cu valoare istorică și / sau artistică. Fotografiatul nu este permis, dar am reușit să furăm câteva imagini.

Coroana, sceptrul și spada regelui Ferdinand I de Aragon.

Altarul Patimilor lui Hristos este o pictură religioasă de mari dimensiuni realizată aproximativ în 1455 de Dirk (sau Dieric) Bouts, unul dintre cei mai importanți artiști ai Renașterii timpurii flamande.

Nașterea Domnului și Pieta sunt opera altui mare maestru renascentist flamand, Rogier wan der Weyden (pictate aproximativ între 1435-1438).

Ca să rămânem în subiect, Fecioara alăptând Pruncul a fost pictată pe la 1475 de Hans Memling, unul dintre cei mai străluciți elevi ai lui wan der Weyden.

Pentru o încheiere apoteotică - Rugăciunea din Grădina Ghețimani de Sandro Botticelli, marele maestru al Renașterii florentine (c. 1500)