miercuri, 24 ianuarie 2024

Mânăstirea Rila

Este cea mai mare și mai cunoscută mânăstire din Bulgaria. Se găsește în partea de sud-vest a țării, în Munții Rila, pe valea râului Rila. Lăcașul este unul dintre cele mai importante monumente de pe teritoriul Bulgariei, din punct de vedere istoric, cultural și arhitectonic. Este și un foarte popular loc de pelerinaj.

A fost întemeiată prin sec. 10 de un călugăr eremit, Sfântul Ioan de Rila (sau așa zice tradiția). De fapt, sfântul trăia într-o peșteră, izolat de lume, iar mânăstirea a fost ridicată de un grup de învățăcei și pelerini. Încă de la început, mânăstirea s-a impus ca un centru major al ortodoxiei bulgare, primind numeroase danii de la țarii bulgari. În sec. 14 a fost reclădită din temelii de un mare boier local, Hrelyu sau Hrelja, cunoscut și ca Ștefan Dragovol. Acesta era un mare feudal, bucurându-se de un statut de conducător semi-independent. El a ieșit de sub controlul țarului bulgar, jurând credință regilor sârbi. În cele din urmă și-a creat o stăpânire independentă în Macedonia, recunoscând (doar pe hârtie) autoritatea împăraților bizantini.

Începând cu finalul sec. 14, turcii otomani au început să organizeze numeroase raiduri de pradă în regiune. Cu ocazia unui asemenea raid, pe la 1450, mânăstirea a fost jefuită și distrusă. A fost reconstruită către sfârșitul anilor 1400, cu ajutorul sultanei Mara Brancovici. Aceasta era fiica despotului sârb Durad Brancovici, care a fost căsătorită cu sultanul Murad II. Era și mama noului sultan, Mahomed II Cuceritorul. Ea dispunea de o enormă influență politică și economică, pe care a folosit-o pentru restaurarea sanctuarului. Sub stăpânirea turcească Mânăstirea Rila a devenit un centru de păstrare și propagare a limbii și culturii bulgare.

Din păcate, monumentul medieval a fost distrus parțial de un incendiu în 1778. Refăcută, mânăstirea a ars iarăși în 1833. Actuala construcție a fost ridicată între 1834-1862. A fost înscrisă în lista monumentelor UNESCO în 1983.

Mânăstirea adăpostește și un muzeu, unde sunt expuse cărți și documente, arme, monede, icoane, odăjdii, din perioada medievală și modernă.
















Turnul lui Hrelja a fost construit în 1334-1335 de nobilul mai sus pomenit, pentru a-i servi drept reședință în cadrul mânăstirii. Este singura componentă a edificiului medieval, care a supraviețuit secolelor. Are o înălțime de 23 de metri și ziduri din piatră, groase de 1,8 metri. A fost folosit, în timpul raidurilor de jaf, pentru adăpostirea călugărilor și a obiectelor de preț din mânăstire. La ultimul etaj se găsește o capelă decorată cu fresce de sec. 14. Din păcate, când am fost noi, turnul nu se vizita.


Niciun comentariu: