În 2005 Adrian Năstase a fost debarcat de la conducerea PSD de o coaliţie, care afirma că doreşte reformarea şi modernizarea partidului după criteriile social-democraţiei occidentale, nu după cele bolşevice, şi care a impus la conducere un tânăr (după normele politicii) politician, Mircea Geoană. Alegerea a trezit entuziasm (venea la pachet cu "marginalizarea" atât a lui Năstase, cât şi a lui Iliescu. Presa de acasă şi din străinătate, analiştii, comentatorii, adversarii politici au salutat această mişcare.
Trebuie să recunosc că şi eu am simţit un grad de simpatie faţă de Geoană. Până la urmă, era fostul ambasador la Washington al lui Emil Constantinescu. Băiat tânăr, finuţ, cu 2 facultăţi, vorbitor de limbi străine, şcolit şi format prin Occident, cu alură de om civilizat şi care părea sincer interesat în reformarea formaţiunii sale politice. Îmi spuneam "Uite un om, pe care nu o să-l votez niciodată (pentru că nu voi vota niciodată cu stânga), dar pe care pot să-l respect". Eticheta de "prostănac" pusă, curând după aceea de Ion Iliescu m-a deranjat şi am considerat-o nimic altceva decât un gest de ranchiună din partea bătrânului bolşevic, care nu ştie să piardă.
În scurt timp aveam să-mi dau seama că instinctul politic iliescian nu dăduse greş. Reformarea mult clamată şi promisă nu venea. Am zis că trebuie să i se dea omului timp să-şi întărească poziţia în partid, mulţi din liderii şi baronii locali ai acestuia fiind total împotriva oricărei restructurări. Timpul a trecut, iar diplomatul rasat a început să facă gafe peste gafe. La nivel politic s-a debarasat de aşa-zisul "grup de la Cluj", format de reprezentanţii ardeleni ai PSD, cei mai "spălaţi" şi mai occidentali, cei care susţinuseră mai de demult reformarea partidului şi cu ajutorul cărora câştigase şefia partidului. După ce le-a mulţumit în acest fel ardelenilor, Geoană a început să se înconjoare fix de oamenii, pe care îi blamase şi împotriva cărora câştigase scaunul de preşedinte al partidului: Hrebenciuc, Mazăre, Oprişan, Almanahe, etc. Cu asta respectul meu faţă de el s-a dus. La urma-urmei, din PSD venea, iar ce naşte din pisică...
Cu alegerile prezidenţiale, ar mai fi avut o şansa, dacă ar fi ştiu s-o joace. N-a ştiut, în ciuda nemulţumirii destul de ridicate în rândul populaţiei, faţă de practicile lui Băsescu. În ciuda faptului că toate celelalte partide (cu excepţia PDL, normal) l-au susţinut. În ciuda faptului că marinerul a avut propriile gafe (y compris filmuleţul cu corecţia aplicată acelui copil la Ploieşti). În ciuda sprijinului acordat de TVR, Realitatea TV şi mai ales Antena 3.
Cât de stupid poţi să fii, să te întâlneşti cu "mogulul" Vântu fix în seara precedentă întâlnirii electorale cu Băsescu? Dar scena cea mai penibilă a fost duminică, la anunţarea exit-poolurilor. Geoană ţopăia pur şi simplu ca o fătucă de liceu, care a aflat că a fost admisă în formaţia de majorete. Apoi scenele cu proclamarea triumfală a victoriei, pelerinajul şi mătăniile la sediul PNL, desenul fiicei cu acel "Te iubesc, tati". Ce mai, efectiv radia. Şi cu el întregul staff pesedist. Singurul, care a fost mai reţinut şi care a zis că trebuie aşteptată şi numărătoarea definitivă a voturilor, a fost Ion Iliescu. Care a avut dreptate. Din nou.
Acum, Geoană stă bosumflat în sediul PSD. După manifestările festiviste de aseară, acum nu mai vrea să vorbească cu presa. În schimb, prelungeşte penibilul şi, în loc să accepte rezultatul, îi pune pe cei din stafful său să conteste alegerile pe motiv de fraudă (nu că nu ar avea ce să conteste, dar asta e o altă poveste din eterna şi fascinanta Românie).
PSD-ul nu este un partid propriu-zis, ci o grupare de grupări de interese, fără o altă ideologie decât cea a banului (sigur, nu deţine monopolul în direcţia aceasta, dar depăşeşte celelalte partide de departe). Este ca un grup de rechini, cu interese adverse, dar coalizaţi în vederea obţinerii prăzii. Problema liderului este că, pentru a-i putea domina şi conduce, trebuie să fie cel mai puternic din haită, masculul alfa. Să nu dea semne de slăbiciune căci este pierdut. În 2004 Năstase, după pierderea alegerilor, era slăbit şi a căzut pradă celorlalţi rechini. Geoană este, la rândul lui lovit. Deja rechinii simt mirosul sângelui.
Probabil Mircea Geoană va pierde şefia partidului şi probabil nu va mai avea niciodată vreun rol important în viaţa politică. Mie, unuia, nu-mi va fi dor de el. Geonele, ne mai ţii, mă, mult?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu