Într-o după amiază călduţă de primăvară, cel mai bătrân şi respectat copac din pădure picotea amintindu-şi de vremurile bune, când pădurea se întindea până departe, iar el era doar un lăstar neastâmpărat. La un moment dat tresări, se uită în depărtare şi-l trecu fiorul unei amintiri de groază: Omul venea agale spre pădure cu o desagă în spinare.
- Hei, îi strigă venerabilul, pleacă, du-te înapoi! Nu ne mai păcăleşti tu şi de data asta. Nu-ţi mai dăm nicio creangă pentru toporul tău. Pleacă, am spus!
Omul nu-i răspunse. Îşi dete jos desaga din spinare, scoase din ea o drujbă şi începu chiar cu bătrânul copac.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu