Am deschis ochii, dar sunt încă pe cea lume. Nu îmi dau seama unde sunt şi ce caut acolo. Undeva se aude un sunet strident şi disperant. Brusc, realitatea mă izbeşte în faţă ca o rafală de "zefir" siberian. Sunt în pat şi tomai ce m-am trezit (sau pe acolo), zgomotul e produs de alarma ceasului, care încearcă săracul să mă pună pe picioare. Probabil încerca mai de multişor, deja e la al doilea ton de alarmă.
Oftez prelung, mă adun încet pe marginea patului şi privesc lung în întunericul de dincolo de geam. Este ora 06,00 (6 am, dacă preferaţi). Doamne, cât urăsc ora 6 dimineaţa! Şi pe tâmpitul, care a stabilit că în sistemul socialist munca musai să înceapă de la opt. Şi pe tâmpiţii, care, după 1989, au încercat să modernizeze şi să occidentalizeze totul, uitând că "dincolo" serviciul public începe la 9. Cum să te scoli la 6? Nimic nu mişcă. Natura trage la aghiose. Nu există viaţă, Ăl de Sus şi contra-partea lui de la subsol, sunt sigur, nu s-au trezit încă. Ora 6 e ca înainte de Big Bang.
În fine, imi fac curaj şi mă târăsc la baie. O faţă necunoscută, cu ochii cârpiţi, se holbează la mine din oglindă. Îmi dau cu nişte apă rece pe faţadă, lucru care pare să ajute. Încerc să evaluez dacă este strict necesar să mă rad. Este. Din fericire, detest să am barbă mai mult decât detest să mă rad. Dar, cum un om nu poate fi un rezervor continuu de ură (cu unele excepţii), asta nu se întâmplă decât la 2 zile o dată.
Până la urmă, reuşesc să mă trezesc. Dau drumul la tv, la ştiri, să văd cu ce minciuni îmi încep ziua. Pun de cafea, mănânc sănătos (în sensul care se dă la ţară expresiei, adică mănânc mult). Şi etc, tot ce mai urmează.
La şapte sunt în metrou. Citesc dintr-o carte. În pauze arunc un ochişor vigilent şi discret la nurii unei domnişoare, apoi ai alteia, ai unor puştoice de liceu. Dimineaţa începe să-şi lepede o parte din neguri. La 8 fără ceva intru pe poarta, apoi pe uşa instituţiei. Semnez condica. Dacă nu o semnez până la şi 10, va fi luată şi o să fiu trecut ca întârziat. O regulă cretină făcută de vreun şef, care trebuie să-şi justifice salariul nesimţit şi care oricum nu apare înainte de 9 jumate.
Vine dosarul. Ar trebui să mă apuc de lucru, dar îl ignor. Eu sunt un tip foarte eficace, lucrez rapid şi bine. Am o ditamai lista de dosare rezolvate. După normele instituţiei sunt oricum acoperit cu lucrările până prin aprilie viitor. După salariul primit ar trebui să o frec până în 2011. Aşa că încep ziua de lucru cu revista presei. Bancul din "Ring", securismele din "Jurnalul", ţâţele din "Click", depinde de ce ziare au adus colegii; eu cumpăr doar "Caţavencu", miercuri. După ce citeşti, totul se pune la "share".
Ok, deschid dosarul. Când lucrez, chiar lucrez. Mai fac pauze mici, în care mai citesc câteva pagini din cartea susmenţionată. E joi, e zi de şedinţă la şefi, deci trebuie să apară şi veştile rele. Prima se răspândeşte pe la 10 jumate. E pe surse, ca toate de altfel. Noi aflăm chestiile nasole, de multe ori, după ce se întâmplă. Cică faza cu zilele din noiembrie a căzut. Noi nu am "încălţat" cele 4 zile de concediu fără plată date cu atâta dărnicie de guvern. Şefii, ca să-şi salveze propriul salariu nesimţit, ne-au asigurat că am făcut deja economii, aşa că nu ni se va tăia nicio zi. Le-am lucrat pe toate. Acum aflăm că nu e chiar aşa, tot trebuie tăiat ceva. 10 ore nu ni se vor plăti. În contul lor vom putea lua 2 zile libere plătite în decembrie. Lumea comentează, naivii se vaită, cinicii nu uită să amintească că "v-am zis eu". În fine, bine şi aşa, măcar ni se taie 10 ore, nu 4 zile ca la alţii.
După alte 2 ore, vine şi urmarea. De fapt, chiar ni se vor tăia 4 zile. Se ştia de la început ce şi cum, dar am fost chemaţi şi am lucrat fără să fim plătiţi. Lasă că vom lua zilele alea 4 în decembrie. Plus cele 4, pe care le vom primi neplătite pe luna decembrie. 8 zile, o vacanţă. Sigur, neplătită, dar vacanţă. A, dar stai, nu puteţi lua 8 zile într-o lună. Le reportăm şi în ianuarie - toată lumea a înţeles fără traducere, le luaţi voi, când ne vom vedea cefele, fraierilor. Nici nu a apucat să se revolte lumea în mod serios, că vine adevărata veste proastă. Din cauza unor greşeli la ştate şi din cauza neînţelegerilor între şeful cel mare şi "economic", nu ne vom lua salariile (aşa ciuntite) pe 12. Nu, dacă avem baftă, poate că le vom primi în jur de 20. Dacă nu, nu. Se înjură din gros cadoul de crăciun, şeful cel mare trebuie că-şi va găsi acasă congelatorul plin.
Vine patru jumătate, mai trece o zi de c... muncă. Te gândeşti că nu este aşa rău. Măcar ai un loc de muncă. Mai schimbi o vorbă, mai faci o glumă, citeşti. Unii au şi jocuri pe calculatoare. Acces la net nu avem. Cică lucrăm cu documente secret de stat. Printre picături, se mai şi lucrează, ca în Românica. Hai, că merge. Diseară ai şi întâlnire cu Ana, mergi să bei un vin fiert. Sau nu, nu cu Ana, deşteptule! Azi e joi, te vezi cu Raluca. Mâine e cu Ana. În week end te duci la munte, săptămâna viitoare te vezi cu băieţii la una mică (sau mai multe) şi un grătar. Cine a zis că românii o duc rău. Nu e rea viaţa de bugetar.
...
Doamne, iar e 6 dimineaţa? V-am zis? Urăsc ora 6 dimineaţa. La ora asta nimic nu există, e ca înainte de Big Bang. A, v-am zis deja. Ok, bună dimineaţa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu