Despre întâlniri aranjate

Cred că toată lumea a avut în viaţă perioade, când a fost singur. Singur, adică fără de cuplaj. Fără partener de viaţă, club, pat, ceartă şi toate celelalte, de care nu te poţi bucura singur. De, mă, cum îi zic romanticii ăia cu creierii pe moaţe, "suflet pereche".
Deci, astea sunt datele problemei. Care este rezolvarea? Chiar şi la o analiză superficială rezolvarea este evidentă. Cel mai bine este să nu faci nimic. Bucură-te de libertatea nou dobândită că şi aşa nu va ţine mult. Dar cine are timp să stea şi să analizeze? Natura a îngropat adânc în noi dorinţa de a avea pe "CINEVA" alături, modul ei de a ne obliga să ne răspândim ADN-ul. Cei mai mulţi dintre noi suntem slabi şi cedăm uşor acestui impuls. Nici nu am ieşit bine dintr-o relaţie dezastruoasă, în care am fost minţiţi, trădaţi, călcaţi în picioare, ce mai, şi deja tropăie în noi dorinţa de a o lua de la capăt. Alţii cedează în faţa insistenţelor rudelor şi / sau prietenilor. Alţii, în faţa convenienţelor sociale. Câţiva reuşesc să reziste acestei chemări. Ei sunt cei care ies din normal, eroii, zeii. Îi admirăm pe ascuns, îi discredităm convenţional. Ne sunt superiori şi gata. Nu fac parte din problemă.
Acum, între noi oamenii de rând. Am vrea, prin urmare, să cunoaştem o nouă dulcinee, un nou făt-frumos. Din păcate, programul nostru este destul de aglomerat şi nu avem timp să cunoaştem pe cineva nou. Sau nu suntem genul să batem cluburile, barurile şi alte "terenuri de vânătoare". Sau suntem timizi, molâi, fleţi şi nu ştim cum se face. Din fericire, toţi avem rude, prieteni, colegi. Iar ei toţi au inevitabil pe cineva disponibil. Toţi ştiu o fată bună / un băiat bun, numai potrivită / potrivit pentru tine. Nu vrei să vă facă cunoştinţă?
Trăim într-o lume grăbită şi eficientă, aşa că renunţăm la spontaneitate. Renunţăm la ideea de a întâlni întâmplător o persoană, care să ne atragă de la prima vedere. Renunţăm să căutăm acel ceva, care ne face să tresărim şi să ne întrebăm "Oare?". Renunţăm la curtare, flirt, descoperire. Renunţăm la provocare. La ce avem nevoie de toate acestea? Doar rudele / prietenii / colegii sunt gata să ne dea toate datele. Nume, prenume, locaţie. Status social, ocupaţie, avere, ce e tac-su, ce e mă-sa. De departe în sistemul lor de valori astea sunt cele mai importante informaţii, mai ales dacă şi tu nu mai eşti chiar un puştan şi ai depăşit binişor pragul de 30 de ani (iar la femei este şi mai rău; societatea pare să accepte întrucâtva un bărbat peste 30 single, dar nu şi o femeie), iar, dacă vrei să afli mai întâi cum arată şi cum gândeşte, eşti considerat imatur. Ce, vrei chiar un top model? Are casă. Ce contează că nu e genul să meargă pe munte şi nu ascultă heavy metal? E cuminte şi găteşte. Iar tu e timpul să te laşi de prostii şi să devii un om responsabil. Auzi, concerte şi munte la cort, ai o vârstă!
Ai zice că toţi aceşti rude / prieteni / colegi, care te ştiu de mulţi ani, ar trebui să ştie ce-ţi place şi cum gândeşti şi să acţioneze în consecinţă. Dar nu, ei merg pe ideea că trebuie să-ţi bage pe gât ce consideră ei că ai nevoie, nu ce-ţi place ţie.
În cele, din urmă accepţi să te întâlneşti. Iar întâlnirea, în marea majoritate a cazurilor, este total nereuşită. Oricum te duci cu nişte idei preconcepute şi cu un spirit critic mai ascuţit decât de obicei. Pentru tine este un eşec că trebuie să recurgi la aşa ceva şi nu ai fost în stare să te descurci singur. Dar nu eşti pregătit să-ţi accepţi responsabilitatea şi verşi totul în capul celuilalt. Nu arată suficient de bine. Are un defect fizic, pe care nu l-ai acceptat niciodată. Are gusturi total opuse. Are ticuri, obiceiuri, care te enervează. Tot felul de lucruri, de scuze pentru că, inconştient, tu cam vrei ca întâlnirea să eşueze. Lucru simplu deoarece, în majoritatea cazurilor, cealaltă persoană nu te-ar fi atras niciodată, nu a fost selectată după sistemul tău de valori, ci ca să răspundă unor convenienţe sociale.
Aşa că îţi iei la revedere. Îi spui fals că ţi-a făcut plăcere, rămâne să mai vorbiţi şi vă despărţiţi. Celălalt simte minciuna, dar îţi mulţumeşte. Aşa cum convenienţa socială te-a împiedicat pe tine să-i spui că nu ai de gând să repeţi experienţa, îl / o opreşte şi pe el / ea să riposteze. Iei legătura cu rudele / prietenii / colegii şi le spui că nu ţi-a plăcut, că au fost pe lângă subiect. Ei te acuză că eşti nesimţit / uşuratică, te plâng pentru că nu ştii ce e bun pentru tine şi se plâng că nu apreciezi efortul făcut pentru tine. Te ameninţă că în niciun caz nu vor mai încerca să te ajute şi eşti pe cont propriu. După o vreme, uită, te iartă şi îşi aduc aminte de o persoană, pe care o cunosc, tocmai potrivită pentru tine. Tu nu vrei să-i superi sau poate chiar speri că, de data asta, o să iasă bine, şi repeţi experienţa din nou. Şi din nou. Şi din nou.
Toţi am trecut prin asta.
Cunoaşte cineva o fată bună, drăguţă, cuminte şi gospodină? Am eu un prieten singur.