Capitolul 3. Frumoasă-i viaţa sus în munţi ...
Prin august 2009, împreună cu gaşca mea de plecaţi de-acasă, am făcut un "sejur" la munte. Zona Padiş a fost cea aleasă (alegere de care ne-am felicitat cu peste de măsură), mai exact campingul de la Cantonul Glăvoi. O vale de vreun kilometru lungime, străbătută de un pârâiaş, aflată la 1200 de metri altitudine. 10 zile s-a vieţuit la cort, s-a mâncat ce s-a gătit la foc, pârâul din faţa corturilor fiindu-ne sală de baie, iar pădurea din spate toaletă. Condiţiile au fost spartane, dar ne-am simţit minunat. Oricum alte condiţii nu erau. Singurele construcţii de acolo erau un canton silvic, punctul salvamontiştilor, al jandarmilor montani şi două chioşcuri. Care şi ele luau apa de la izvor şi curentul de la generator. Dimineaţa leneveam la soare cu cafeaua, peste zi făceam trasee, noaptea beam, pălăvrăgeam, beam, ne relaxam, beam în jurul focului.
Padişul este în nordul Munţilor Apuseni. Care aici diferă destul de mult faţă de zona din centru, cea mai cunoscută (gen Albac, Arieşeni, Gârda, Scărişoara, Vidra). În restul Munţilor Apuseni, peisajul (foarte frumos, altfel) a fost îmblânzit de om. Peste tot locul, de la poale până pe vârf, vezi urme de habitat uman: case, drumuri, garduri, fâneţe, căpiţe, etc. Zona Padişului este rezervaţie, aşa că nu există locuire. În plus, pe lângă culmile domoale, pantele blânde, pajiştile şi poienele, care dau farmecul restului Apusenilor, aici sunt pereţi impozanţi de stâncă, chei, căldări glaciare, peşteri. Multe peşteri. Neamenajate, dar vizitabile, dacă ai un minim de echipament, din care ar fi bine să nu lipsească bocancii (se merge din stâncă în stâncă de-a lungul râurilor subterane - toată zona este împânzită de fenomene carstice) şi lanternele. În cazul că nu ştiaţi, gheţarul din Peştera Scărişoara nu este un unicat. Tot în Apuseni mai sunt gheţari în Peştera Focul Viu şi în Avenul Borţig.
Aşa, pe repede înainte, ca obiective musai de văzut sunt Platoul carstic Padiş (să vezi cum iese un râu efectiv din munte, iar după 2 kilometri, în josul văii, dispare sub un altul), punctul "La balcoane", Cetăţile şi Peştera Ponorului, Piatra Galbenă (punct de belvedere asupra Apusenilor), Cheile şi Peştera Galbenei, Avenul Borţig, Peştera Focul Viu, Poiana Florilor, Cetăţile şi Peştera Rădesei, Cheile Someşului Cald (unde, în afară de cheile în sine, neapărat de văzut Cascada Moloh şi Peştera Honu). Şi multe altele.
Din fericire, zona Padiş este destul de periferică faţă de traseele "clasice" ale Apusenilor. Şi se ajunge greu, pe un drum extrem de prost, plin de gropi şi de bolovani. Dacă nu vrei să-ţi rupi maşina nu poţi merge cu mai mult de câţiva kilometri pe oră. La aceasta se adaugă lipsa condiţiilor şi limitele stricte referitoare la zgomot şi gunoaie puse de jandarmi. Aşa că nu vei găsi acolo pantofari, manelişti şi alte vieţuitoare subumane, care ne "condimentează" viaţa cotidiană. Acolo vin doar oameni normali, prietenoşi, îndrăgostiţi de frumuseţea peisajului, de simplitate şi de linişte, care se scoală devreme, iar la unşpe noaptea dorm de ceva vreme. Am văzut şi grupuri mari, formate din mai multe familii, multe maşini (apropos, nu se poate ajunge decât cu maşina), multe corturi şi chiar mulţi puradei.
Şi a mai fost mişto ceva. Ziua, deşi senin, nu erau mai mult de 25 de grade. Noaptea, nu cred că se atingeau 5-6 grade. Din cauza altitudinii. În schimb, auzeam la radio (da, este acoperire; inclusiv pentru mobil, doar că nu prea ai şi unde să-l pui la încărcat) cum se anunţau 35-38 de grade la Bucureşti.
Prin august 2009, împreună cu gaşca mea de plecaţi de-acasă, am făcut un "sejur" la munte. Zona Padiş a fost cea aleasă (alegere de care ne-am felicitat cu peste de măsură), mai exact campingul de la Cantonul Glăvoi. O vale de vreun kilometru lungime, străbătută de un pârâiaş, aflată la 1200 de metri altitudine. 10 zile s-a vieţuit la cort, s-a mâncat ce s-a gătit la foc, pârâul din faţa corturilor fiindu-ne sală de baie, iar pădurea din spate toaletă. Condiţiile au fost spartane, dar ne-am simţit minunat. Oricum alte condiţii nu erau. Singurele construcţii de acolo erau un canton silvic, punctul salvamontiştilor, al jandarmilor montani şi două chioşcuri. Care şi ele luau apa de la izvor şi curentul de la generator. Dimineaţa leneveam la soare cu cafeaua, peste zi făceam trasee, noaptea beam, pălăvrăgeam, beam, ne relaxam, beam în jurul focului.
Padişul este în nordul Munţilor Apuseni. Care aici diferă destul de mult faţă de zona din centru, cea mai cunoscută (gen Albac, Arieşeni, Gârda, Scărişoara, Vidra). În restul Munţilor Apuseni, peisajul (foarte frumos, altfel) a fost îmblânzit de om. Peste tot locul, de la poale până pe vârf, vezi urme de habitat uman: case, drumuri, garduri, fâneţe, căpiţe, etc. Zona Padişului este rezervaţie, aşa că nu există locuire. În plus, pe lângă culmile domoale, pantele blânde, pajiştile şi poienele, care dau farmecul restului Apusenilor, aici sunt pereţi impozanţi de stâncă, chei, căldări glaciare, peşteri. Multe peşteri. Neamenajate, dar vizitabile, dacă ai un minim de echipament, din care ar fi bine să nu lipsească bocancii (se merge din stâncă în stâncă de-a lungul râurilor subterane - toată zona este împânzită de fenomene carstice) şi lanternele. În cazul că nu ştiaţi, gheţarul din Peştera Scărişoara nu este un unicat. Tot în Apuseni mai sunt gheţari în Peştera Focul Viu şi în Avenul Borţig.
Aşa, pe repede înainte, ca obiective musai de văzut sunt Platoul carstic Padiş (să vezi cum iese un râu efectiv din munte, iar după 2 kilometri, în josul văii, dispare sub un altul), punctul "La balcoane", Cetăţile şi Peştera Ponorului, Piatra Galbenă (punct de belvedere asupra Apusenilor), Cheile şi Peştera Galbenei, Avenul Borţig, Peştera Focul Viu, Poiana Florilor, Cetăţile şi Peştera Rădesei, Cheile Someşului Cald (unde, în afară de cheile în sine, neapărat de văzut Cascada Moloh şi Peştera Honu). Şi multe altele.
Din fericire, zona Padiş este destul de periferică faţă de traseele "clasice" ale Apusenilor. Şi se ajunge greu, pe un drum extrem de prost, plin de gropi şi de bolovani. Dacă nu vrei să-ţi rupi maşina nu poţi merge cu mai mult de câţiva kilometri pe oră. La aceasta se adaugă lipsa condiţiilor şi limitele stricte referitoare la zgomot şi gunoaie puse de jandarmi. Aşa că nu vei găsi acolo pantofari, manelişti şi alte vieţuitoare subumane, care ne "condimentează" viaţa cotidiană. Acolo vin doar oameni normali, prietenoşi, îndrăgostiţi de frumuseţea peisajului, de simplitate şi de linişte, care se scoală devreme, iar la unşpe noaptea dorm de ceva vreme. Am văzut şi grupuri mari, formate din mai multe familii, multe maşini (apropos, nu se poate ajunge decât cu maşina), multe corturi şi chiar mulţi puradei.
Şi a mai fost mişto ceva. Ziua, deşi senin, nu erau mai mult de 25 de grade. Noaptea, nu cred că se atingeau 5-6 grade. Din cauza altitudinii. În schimb, auzeam la radio (da, este acoperire; inclusiv pentru mobil, doar că nu prea ai şi unde să-l pui la încărcat) cum se anunţau 35-38 de grade la Bucureşti.
Cheile Someşului Cald (sus şi jos)
Apusenii văzuţi de pe Piatra Galbenă (sus şi jos)
Platoul carstic Padiş (sus şi jos)
Cascada şi Cheile Galbenei
Cetăţile Rădesei
Campingul de la Glăvoi
"Baza" noastră
Loganul e o maşină plurivalentă
Cheile Someşului Cald (sus şi jos)
Peştera Honu (sus şi jos) - da, e un liliac
Cetăţile Rădesei
Peştera Rădesei (sus şi jos)
Peştera Rădesei
Peştera şi Gheţarul Focul Viu
Cheile Galbenei (sus şi jos)
Peştera Galbenei
Izbucul Galbenei (râul iese din munte)
Peştera Rădesei
Peştera Ponorului (sus şi jos)
Cetăţile Ponorului (sus şi jos)
2 comentarii:
Faina zona Padisului... Traseul cu Cheile Galbenei l-ai facut de sus in jos sau de jos in sus? Oare cum este mai fain?
noi l-am făcut de sus în jos. aşa ni s-a părut nouă mai la îndemână, ţinând cont că aveam tabăra de bază la Glăvoi. Trebuie că e fain în ambele sensuri. Evident, către amonte este niţel mai obositor.
Trimiteți un comentariu