Et in Sonisphere ego

Weekend-ul ăsta a adus în Bucureşti cel mai mare eveniment rock al anului (eventual, la paritate cu concertul AC/DC). Festivalul Sonisphere. Dacă tot i-am ratat pe aussies din motive independente de voinţa mea, am decis că, de data asta, o să merg fie ce-o fi. Din păcate, "nu sunt vremurile sub om, ci bietul om sub vremi" (e, care ştii cine a zis asta? - premiu) aşa că nu am putut merge şi vineri, deşi sunt un mare fan Manowar. Asta e. În schimb, nu prea sunt mare fan Rammstein, aşa că duminică îmi văd de alte afaceri. A rămas ziua de sâmbătă. De altfel, cea mai importantă pentru că azi scena a fost călcată de "The Big Four", cele mai mari patru formaţii de thrash metal / heavy metal, apărute în America, pe la începutul anilor '80, respectiv Anthrax, Megadeth, Slayer şi Metallica.
Nu o să mă apuc să descriu concertul. A fost super fain, o experienţă once in a lifetime. Chit că nu au mai cântat şi toţi împreună o piesă, cum au făcut în Bulgaria. Au intrat în scenă în ordinea în care i-am enumerat şi totul a mers din nemaipomenit spre extraordinar. Anthrax şi Megadeth au fost foarte buni, Slayer i-au întrecut, iar Metallica a fost tata lor. În rest, trebuie să vezi şi să simţi.
Organizarea nu a fost prea rea. Nu a picat sonorizarea deloc, lucru niţel de mirare, ţinând cont că suntem în Românica. Cam mulţi bodyguarzi pentru gustul roackerilor, cărora nu li s-a permis să facă pogo sau să-şi ţină gagicile în cârcă. Şi o mare bilă neagră pentru aşezarea toaletelor. Chiar lângă grătarele cu mici. Iar ca să ajungi acolo trebuia să treci printr-un culoar îngust, strâmtat şi mai mult de masa celor care stăteau la coadă la grătare. Parcă nu ştiau că vor fi nişte zeci de mii de oameni, care vor da gata nişte sute de mii de beri.
Faze din concert. Solistul de la Slayer purta un tricou cu... Slayer. Am mai auzit eu de self promotion, dar nici chiar aşa. Dave Mustaine de la Megadeth s-a împiedicat de o chestie pe scenă, de era să-şi ciobească nasul. Robert Trujillo de la Metallica avea o chitară, pe care scria Dracula. Şi, evident, a venit şi momentul când James Hetfield a comis-o: "Talk to me, Budapest", la care roackerii au ripostat scandând Bucharest. Bine, după aia a reparat-o şi, până la sfârşit a tot adus în discuţie numele real.
Acum, am înţeles că AC/DC e posibil să fi avut ultimul lor turneu, dar sper că aştilalţi or să mai vină pe aici. Păcat că, odată cu toţi monştrii sacri ai rock-ului, o să cam dispară şi muzica lor. De douăzeci de ani nu am auzit de vreo nouă trupă, care să merite a fi menţionată.
La ieşire, pe stradă, între grupurile de fani cu tricouri negre, trei gagici. Sandale lucioase cu toc înalt, colanţi până la jumătatea gambei, tricouri multicolore, jeci albe, genţi cât turbinca lui Ivan agăţate la îndoitura cotului. Ce mai, toată alura lor ţipa că sunt piţi. Şi aveau ele următorul dialog. "Hai, fată, că a fost drăguţ şi azi, chiar dacă a ţinut aşa mult." "Da, da' mie mi-a plăcut mai mult ieri, la Manowar." Vineri, o prietenă a mea era ofticată că iar va merge la un concert rock stricat de ploaie şi considera că ăsta e blestemul cocalarilor. Vezi, Ruxi, de ce n-a plouat? Cocalarii au fost şi ei la Sonisphere. Asteroidul ăla e sigur pe drum încoace.
O să bag şi nişte poze. Scuzaţi calitatea, dar telefonul meu nu e cine ştie ce sculă.