În perioada romană, dealul Vatican era înconjurat de un ţinut oarecum mlăştinos din cauza deselor revărsări ale Tibrului. Treptat, mlaştinile au fost drenate, iar în zonă au început să apară vile ale nobilimii romane. În sec. 1 d.Hr., împăratul Caligula a construit aici un circ. Care circ a rămas celebru în istorie legat de numele lui Nero, căci se prespune că aici ar fi fost martirizaţi creştinii (inclusiv Sf. Petru), pe care a căzut măgăreaţa pentru incendierea Romei. Ca să fim bine înţeleşi, nicio sursă istorică - iar, după moartea lui Nero, istoricii vremii s-au întrecut să-i atribuie toate rele Universului - nu vorbeşte despre acest fapt.
Pentru prima dată, un palat papal a fost construit aici, lângă basilica Sf. Petru, pe la începutul sec. 5 de către papa Symmachus, ca o alternativă a reşedinţei deja existente la Lateran. Întrucât zona se afla în suburbii, dincolo de zidul lui Aurelian, papa Leon III a încercat, la începutul sec. 9, să ridice un zid de apărare. După moartea sa, însă, lucrările s-au oprit. Mai mult, şi ceea ce se făcuse a fost dărâmat de populaţie, care a folosit materialele pentru propriile construcţii. Cum în istorie, ca în fotbal, ocaziile pierdute se răzbună, în anul 846 o expediţie a piraţilor arabi a urcat în sus pe fluviu şi a jefuit basilica, palatul şi, în general, cartierul Vaticanului, lipsit de apărare. În aceste condiţii papa Leon IV a construit, între 848-852, fortificaţii impresionante în jurul Vaticanului (Zidul Leonin; similar, partea cuprinsă între ziduri va fi cunoscută drept Oraşul Leonin sau Cetatea Leonină).
Vechiul palat al lui Symmachus, devastat în raidul arab a fost lăsat în ruină, vreo două secole. Apoi, pe la jumătatea sec. 12, papa Eugen III a construit o nouă reşedinţă lângă basilica Sf. Petru. Niţel mai la vale, Inocenţiu III a mărit substanţial palatul şi a modernizat fortificaţiile. Însă mutarea sediului Sfântului Scaun la Avignon, în sudul Franţei (între 1309-1377) a condus la distrugerea atât a reşedinţei de la Lateran, cât şi a celei de pe Vatican. Când papii s-au reîntors la Roma, sediul Bisericii Catolice a fost stabilit, pentru o vreme, la basilica Sf. Maria in Trastevere (care era în apropierea Vaticanului, tot pe malul de nord al Tibrului), apoi la Sf. Maria Maggiore - în inima Romei.
Abia în 1447, papa Nicolae V a dărâmat ce mai rămăsese din vechiul palat de pe Vatican şi a început construcţia actualei reşedinţe apostolice. Lucrările au continuat în următorii 150 de ani, mai fiecare papă punându-şi amprenta pe înfăţişarea complexului. Cei mai implicaţi au fost Sixt IV, Alexandru VI, Iuliu II, Pius IV, Urban VII şi Inocenţiu XI.
În 1870, ca ultimă etapă a edificării statului italian modern, Statul Papal a fost anexat la ordinul regelui Vittorio Emanuele II, iar Roma a devenit capitala Italiei. Papa Pius IX s-a refugiat în Vatican, refuzând să înceapă tratative cu guvernul italian (care era dispus să cedeze Cetatea Leonină către Sf. Scaun) şi chiar să recunoască noua realitate politică. Încăpăţânarea sa a costat papalitatea. În cele din urmă, în 1929, Pius XI a fost nevoit să semneze Tratatul de la Lateran, prin care Vaticanul devine un stat independent, separat de Italia. Doar că Mussolini a avut grijă să reducă simţitor teritoriul apostolic, astfel încât actualul stat papal nu acoperă decât jumătate din Cetatea Leonină.
Pe lângă sediul papalităţii, departamentele administrative şi alte marafeturi necesare funcţionării unei ţări, care este şi centrul unei religii globale, Vaticanul cuprinde o serie de muzee (sau, mai exact, de galerii). Turistul doar atât vede, nu credeţi că intri la Vatican şi bei cafeaua cu papa sau te baţi pe burtă cu cardinalii. Dacă încerci să mergi şi în afara sălilor permise vizitării, s-ar putea să fii pus pe burtă şi să te bată domnii ăia în costume pitoreşti din garda elveţiană (carele, fiind în acelaşi timp elveţieni de etnie germană, catolici devotaţi şi cu jurământul de castitate la zi, au un nivel al umorului mai scăzut decât un taliban înfofolit în dinamită).
Astă vară biletul de intrare costa 16 euro şi aproximativ juma' de oră de aşteptare la coadă. Traseul de vizitare este aranjat cu are grijă, în crescendo. Se trece de la sălile cu artă greco-romană, egipteană, etruscă, etc, la apartamentele Borgia, sălile pictate de Rafael, pinacoteca şi se termină cu Capela Sixtină, ultima din cele 54 de săli vizitabile (deşi, de fapt, niciodată nu le vezi pe toate pentru că, tot timpul, părţi ale muzeului sunt în renovare sau rearanjare).
Palatul apostolic văzut din Piaţa Sf. Petru (din faţa catedralei).
Vedere din cupola Sf. Petru.
De gardă la Poarta de Bronz, intrarea oficială în palat.
Cortile del Belvedere, curte interioară proiectată de Bramante în 1506.
I se spune şi Cortile della Pigna (a conului de pin) din motive mai mult decât evidente. Conul din bronz masiv decora o fântănă romană situată între Pantheon şi Templul lui Isis. De aici conul a fost mutat în faţa vechii basilici Sf. Petru. După ce vechea basilică a fost demolată şi s-a început construcţia celei actuale, conul a fost mutat în prezenta locaţie (1608). Păunii - tot din bronz - dispuşi de-o parte şi de alta au fost luaţi din mausoleul împăratului Hadrian (Castelul Sant'Angelo). Leoaicele de la baza fântânii provin de la un templu egiptean de la Luxor.
Sfera în sferă - a fost expusă în mijlocul curţii în 1990. Are un mecanism care face sfera centrală să se învârtă permanent.
Laocoon şi fii, statuie antică romană descoperită în 1506 îngropată într-o vie în apropiere de basilica Santa Maria Maggiore.
Statuia lui Augustus.
Sala della Rotonda. Bazin din profir şi mozaicuri antice.
Sarcofagul din porfir al Constantiei, fiica lui Constantin cel Mare.
Alt mozaic antic.
Sala tapiseriilor.
Galeria hărţilor. A fost organizată de papa Grigore XIII, între 1580-1583. Conţine 40 de fresce cu hărţi ale diverselor regiuni italiene. Tavanul este decorat cu fresce pictate în stil manierist de un grup de pictori, între care cei mai cunoscuţi sunt Cesare Nebbia şi Girolamo Muziano.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu