San Zaccaria

Este o biserică veneţiană dedicată Sf. Zaharia, tatăl Sf. Ioan Botezătorul, ale cărui moaşte le-ar adăposti sub altarul de pe peretele din dreapta.
Primul edificiu a fost ridicat în sec. 9 de dogele Giustiniano Participazio pentru a adăposti zisele moaşte, dăruite Veneţiei de către împăratul bizantin Leon V Armeanul. Având aşa patron, clientela subţire n-a întârziat să-şi facă apariţia, astfel încât 8 dintre dogii Serenissimei au ales ca loc al veşnicei odihne cripta de sub altarul principal (ceea ce, o să vedeţi, nu a fost cea mai fericită idee a lor, chiar şi ţinând cont că proveneau dintr-un oraş construit pe apă). La scurtă vreme, după consacrare, biserica a devenit centrul unei mânăstiri de călugăriţe aparţinând ordinului feminin benedictin.
În 1105 mânăstirea a fost distrusă din temelii de un incendiu uriaş, care a dus şi la moartea a mai bine de 100 de măicuţe. Lăcaşul a fost reconstruit în stil romanic, în anul 1170, construcţie din care s-a păstrat până în zilele noastre doar campanila. De altfel, în sec. 14, biserica a fost demolată şi refăcută conform stilului gotic.
Biserica actuală a fost înălţată între 1458-1515, folosindu-se o combinaţie a stilului gotic târziu cu cel renascentist.
Întrucât mânăstirea a donat autorităţilor o parte a terenului, pe care s-a trasat ulterior Piaţa San Marco, în semn de gratitudine, în fiecare duminică a Paştelui, dogele, în mare ţinută, cu toate însemnele rangului şi însoţit de toţi membri Consiliului Senioriei, deasemenea puşi la patru ace participau la slujba de la San Zacaria. Mânăstirea devenise, între timp, un fel de închisoare utilizată de familiile din marea nobilime veneţiană, care-şi trimiteau în călugărie rudele feminine nelegitime sau provenite din ramuri ale familiei sărăcite sau pur şi simplu prea cu rebeliunea împotriva autorităţii pater familiae în sânge. Chiar şi stareţa era, de cele mai multe ori, înrudită cu dogele (care o şi numea, cu acordul patriarhului Veneţiei).

Campanila nu se vede prea bine din cauza copacilor.

Peretele din dreapta.

Altarul cu presupusele moaşte ale Sf. Zaharia.

Capela Sf. Athanasius conţine lucrări de Domenico Tiepolo, Jacopo Palma cel Bătrân şi Jacopo Palma cel Tânăr.

Peretele din stânga.

Madonna cu Pruncul pe tron şi sfinţi, pictură de Giovanni Bellini (1505).

Cappella din San Tarasio corespunde cu absida altarului vechii biserici de sec. 12. În acest spaţiu a fost construită o capelă dedicată Sf. Tarasius (un patriarh de Constantinopol din sec. 8-9), în a doua jumătate a sec. 15. Tavanul este pictat de Andrea del Castagno, mare pictor florentin (deşi cam uitat din cauza puţinelor lucrări păstrate).

 Polyptych-ul Fecioarei, opera lui Antonio Vivarini şi Giovanni d'Alemagna, 1444.

Polyptych-ul trupului lui Isus, Antonio Vivarini, 1443.

Santa Sabina Polyptych, Antonio Vivarini, 1443 (fotografia asta e luată de pe net, cea făcută de mine nu prea a ieşit din cauza luminii).

Pardoseala capelei păstrează o parte a mozaicului de sec. 12.

Cripta bisericii este, mai tot timpul, inundată.