Această primă biserică, dedicată Sf. Laurenţiu, a ars pe la începutul sec. 12 (1105, ca să fim mai exacţi). A fost refăcută, începând cu sfârşitul aceluiaşi secol, ocazie cu care s-a construit şi campanila - singura parte a clădirii care şi-a păstrat înfăţişarea originală. Noul lăcaş a fost dedicat Sf. Nicolae din Myra. Cum, însă, cartierul din jur era partea cea mai sărăcăcioasă a oraşului, fiind locuit de pescari, lucrători cu ziua, cerşetori, eventual şi ceva certaţi cu legea, biserica a primit numele de care se "bucură" şi astăzi.
Biserica a fost restaurată între 1361-1364, după ce Veneţia a fost vizitată de un val mareic de neam prost. Şi, din nou, între 1553-1558, când edficiul a fost lărgit şi i s-au adus modificări în stilul Renaşterii veneţiene târzii. O ultimă intervenţie majoră a avut loc pe la jumătatea sec. 18, când s-a construit actuala faţadă, în stilul barocului târziu, din piatră albă de Istria. Prilej cu care, preotul ce deservea biserica a fost arestat şi niţel torturat, pentru că nu putuse justifica suma importantă de bani folosită la ridicarea faţadei. Şi nu că Serenissimei i-ar fi păsat că cineva îmbunătăţeşte un edificiu public din banii proprii, dar era tare scrupuloasă când venea vorba de încasat impozite pe acei bani. Până la urmă, preotul ar fi declarat că a găsit un tezaur de monede romane din aur şi argint, cu ocazia unor lucrări minore la fundaţia campanilei. Dacă aşa a fost, înseamnă că povestea cu templul roman poate fi, la rândul ei, adevărată.
În interior, biserica este împărţită în trei nave separate de coloane înălţate în sec. 14. Deasupra lor sunt statuile celor 12 apostoli, care datează din sec. 16. Fescele sunt lucrate de o serie de artişti locali de mai mică importanţă. Cele mai multe din picturile, care împodobesc zidurile deasupra colonadei, sunt opera lui Alvise Benfatto, un ucenic al lui Paolo Veronese. Tavanul este pictat de Francesco Montemezzano, pictor veneţian de sec. 16, alt produs al şcolii de pictură condusă de Veronese.
Statuile de deasupra intrării îi reprezintă pe Fecioara Maria şi pe Sf. Anton de Padova, respectiv Sf. Ioan Nepomuk. Cum biserica de faţă este dedicată Sf. Nicolae, se crede că preotul mai sus amintit a cumpărat sculpturile la repezeală (eventual, "organizate" de la alte biserici) fără să-şi facă scrupule, pe principiul că enoriaşii sunt oricum semi-analfabeţi şi nu se pricep la cele bisericeşti.
Campanila are 26 de metri şi a fost avariată de o bombă americană în 1944. Ceasul din campanilă a fost adăugat în 1764.
Pridvorul, construit în sec. 15, se găsea iniţial în faţa intrării principale. A fost demolat, când s-a ridicat noua faţadă, dar a fost reconstruit în 1903 pe latura de est a bisericii, utilizându-se părţi din construcţia iniţială.Cândva un element de arhitectură comun bisericilor veneţiene, este azi unul din cele două păstrate (celălalt este la biserica San Giacomo di Rialto). Femeile sărace şi virtuoase avea dreptul să doarmă în pridvor.
Statuia sf. Nicolae a fost realizată în sec. 15.
Frescă de sec. 14 descoperită cu ocazia unor lucrări de restaurare din anii '70.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu