În ciuda părerii obişnuite a publicului vizitator, numele de Sfinţii Ioan şi Paul nu înseamnă că biserica este dedicată celor două personaje importante din cea mai bine vândută carte a omenirii. De fapt, lăcaşul este închinat unor cetăţeni eponimi cvasi-necunoscuţi, doi martiri romani din sec. 3 sau 4, despre care nu se ştie mare lucru.
În anul 1246 (1234, după alte informaţii), dogele Jacopo Tiepolo ar fi avut un vis, în care un stol de porumbiţe albe zbura pe deasupra dumnealui. Inspirat de aceasta (posibil făcând şi o contabilitate rapidă a listei de păcate), a donat călugărilor dominicani un teren în zona de nord a oraşului. Terenul cu pricina era mai mult o mlaştină, în care se deversa laguna la mareele mai înalte. Aşa că preacuvioşii nu ar fi trebuit să se arate prea miraţi, când prima construcţie s-a cam crăpat şi a trebuit demolată în 1333. Pe locul ei, şi după o temeinică fixare a fundaţiei, s-a ridicat actuala biserică, în stil gotic italian, în formă de cruce latină (cu braţele inegale, adică; crucea cu braţele egale se numeşte cruce greacă) şi cu trei nave, care a fost consacrată în anul 1430. Cu toate acestea, mici lucrări s-au mai făcut şi după această dată. Par egzamplu, coloanele de marmură, care împodobesc intrarea principală, au fost instalate în 1459. La interior decoraţia este oglinda epocilor şi stilurilor, carele s-au perindat de-a lungul timpului: de la gotic, prin renaştere, către baroc.
Biserica era în proces de restaurare parţială la exterior.
Pe faţada bisericii se găseşte mormântul dogelui Jacopo Tiepolo.
Lângă biserică este instalată statuia ecvestră a lui Bartolomeo Colleoni, fost comandant al armatelor Serenissimei în sec. 15. Sculptura este considerată capodopera lui Andrea del Verrocchio, deşi el a apucat să facă doar modelul final din lut, apoi a murit. Turnarea statuii în bronz este opera unui sculptor local, Alessandro Leopardi.
În stânga, monumentul funerar al dogelui Tommaso Mocinego - operă a unui sculptor din şcoala lui Donatello; în dreapta, monumentul funerar al lui Pompeo Giustiniani, condottier în slujba Veneţiei - sculptură în lemn.
Monumentul funerar al dogelui Pietro Mocenigo - operă a sculptorului Pietro Lombardo, sculptor şi arhitect al Renaşterii veneţiene.
Monumentul funerar al lui Orazio Baglioni, general veneţian din sec. 16; sculptură în lemn.
Capella del nome di Dio.
Plafonul este pictat de Giambattista Lorenzetti, pictor baroc veneţian.
Capella di San Domenico.
Mausoleul familiei Valier, una din cele mai vechi familii patriciene din lagună.
Giovanni Bellini, Poliptic-ul Sf. Vincenzo Ferrer.
Lorenzo Lotto, Milostenia Sf. Anton.
Triptic de Bartolomeo Vivarini.
Madonna della Pace, icoană bizantină făcătoare de minuni adusă la Veneţia în 1349.
Monumentele funerare ale dogilor Marco Corner (stânga) şi Leonardo Loredan (dreapta).
Mormântul dogelui Michele Morosini. Sculpturi şi mozaic de sec. 14.
Mormântul lui Giacomo Cavalli, comandant al armatelor Veneţiei în sec. 14.
Plafonul este pictat de Giambattista Lorenzetti, pictor baroc veneţian.
Capella di San Domenico.
Mausoleul familiei Valier, una din cele mai vechi familii patriciene din lagună.
Giovanni Bellini, Poliptic-ul Sf. Vincenzo Ferrer.
Lorenzo Lotto, Milostenia Sf. Anton.
Triptic de Bartolomeo Vivarini.
Madonna della Pace, icoană bizantină făcătoare de minuni adusă la Veneţia în 1349.
Monumentele funerare ale dogilor Marco Corner (stânga) şi Leonardo Loredan (dreapta).
Mormântul dogelui Michele Morosini. Sculpturi şi mozaic de sec. 14.
Mormântul lui Giacomo Cavalli, comandant al armatelor Veneţiei în sec. 14.
Cappella del Rosario a fost construită în sec. 14 şi dedicată Sf. Dominic, patronul spiritual al ordinului dominicanilor. În 1582 a fost modificată pentru comemorarea victoriei flotei Ligii Sfinte (în care Veneţia a avut rolul principal) asupra unei flote otomane la Lepanto (în 1571) şi rededicată Sf. Maria a Rozariului. Cândva conţinea opere ale lui Tintoretto, Giovanni Bellini, Veronese, Palma cel Tânăr, dar, în 1867, a fost incendiată, pe cât se pare de criminalii unei mişcări socialisto-anarhiste anticatolice. A fost restaurată, dar cele mai multe dintre lucrările de artă sunt doar copii de sec. 19-20.
Adoraţia păstorilor de Paolo Veronese. Din fericire, pictura fusese sfeterisită de austrieci şi dusă la Viena în 1838. A fost înapoiată Italiei în 1919, în urma înfrângerii din Primul Război Mondial.
Sacristia a fost construită în sec. 15 şi este împodobită cu lucrările unor pictori veneţieni mai puţin importanţi de la sfârşitul sec. 16 - începutul sec. 17, lucrări ce prezintă momente din istoria ordinului dominican.
Scuola Grande di San Marco este clădirea vecină cu basilica Santi Giovanni e Paolo. În Veneţia Scuole Grandi erau nişte confrerii sau organizaţii caritabile şi religioase destinate laicilor. Ele grupau oameni de diferite profesii, statute sociale şi etnii, deşi cetăţenia veneţiană (sau măcar rezidenţa) era o cerinţă obligatorie. Regulamentele de funcţionare erau votate de membrii respectivelor organizaţii, dar trebuiau supervizate şi de autorităţi. În mod normal scuolele patronau instituţii de binefacere, spitale şi aziluri. Deasemenea, din fondurile lor erau patronate artele. Clădirile lor erau împodobite de marii artişti ai vremii şi, deseori, adăposteau diferite relicve creştine. Prima, Scuola Grande della Carita, a fost fondată în 1260. Ultima (a şaptea la număr), Scuola Grande dei Carmini, în 1767.
Scuola Grande di San Marco a fost întemeiată tot în anul 1260, lângă fost biserică Santa Croce. Primul edificiu al confreriei a fost distrus de un incendiu în 1485, iar dominicanii au cedat scuolei un nou teren pentru reconstruirea sediului. Ceea ce s-a şi realizat, în anii următori, după un proiect al arhitectului Pietro Lombardo. În 1819, autorităţile austriece (Veneţia a fost provincie austriacă între 1815-1866) au transformat clădirea în spital militar. Astăzi este tot spital, dar civil - mai exact Ospedale Civile SS. Giovanni e Paolo. O mică parte se poate vizita.
Sala de la parter.
La etaj se găseşte Biblioteca San Marco. Decoraţia tavanului este realizată în 1519.
Scuola di San Marco era împodobită cu picturi de mari dimensiuni, opere ale lui Tintoretto, Gentile Bellini şi Giovanni Bellini. În prezent au fost înlocuite cu copii, originalele găsindu-se la Galleria dell'Accademia din Veneţia, respectiv la Pinacoteca di Brera din Milano.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu