luni, 27 februarie 2023

Alcala la Real

Este un oraș din zona central-estică a Andalusiei, la vreo 50 de kilometri nord de Granada. Se desfășoară în jurul unei coline numită La Mota, la poalele munților Sierra Sur.

Cel mai probabil a fost întemeiat de romani, într-o locație foarte favorabilă din punct de vedere economic, dar și din punct de vedere strategic-militar, la intersecția văii fluviului Guadalquivir cu valea foarte fertilă a unui râu tributar - Guadajos; zisele râuri constituiau și importante căi de comunicație. La vremea respectivă orașul se numea Sucaelo.

După ce maurii au invadat Peninsula Iberică în anul 713, au realizat poziția favorabilă a așezării și au dezvoltat aici propriul oraș fortificat, pe care l-au denumit inițial Qal'at, o expresie care în arabă înseamnă exact asta, „oraș fortificat”. În secolele următoare numele a fost schimbat de câteva ori, în funcție de cine îl stăpânea. De exemplu, în sec. 12 orașul a fost încredințat unei familii de războinici (în rândurile căreia, însă, se numărau și istorici, poeți și savanți) din actualul Maroc, pe nume Banu Said. Prin urmare, numele a devenit Qal'at Banu Said (spaniolii, pe de altă parte, îi ziceau Alcala de Benzaide).

Deja de pe la anul 1000 fuseseră înălțate ziduri puternice, protejate de mai multe turnuri, dar alde Banu Said au extins și au consolidat vechile fortificații. De aici lansau raiduri frecvente în teritoriile deținute de regii castilieni, fiind un foarte enervant ghimpe în coasta creștinilor (uneori dădeau motive de îngrijorare și stăpânilor lor nominali, emirii din Granada). Abia în 1341, după mai multe asedii eșuate, a reușit regele castilian Alfonso XI să cucerească fortăreața. Noul stăpân a înțeles importanța noii sale posesiuni și a inclus-o în domeniile regale, dându-i numele actual. Din acest moment a avut loc o răsturnare de situație, forțele creștine fiind cele care foloseau Alcala la Real pentru a lansa atacuri în teritoriul Emiratului de Granada.

Dată fiind importanța, pe care orașul o avea pentru spanioli, localnicii (fie ei creștini, ori musulmani) au avut parte de o viguroasă (chit că scurtă) perioadă de înflorire. După ce Granada a fost ocupată și Reconquista definitivată, Alcala își pierde atuurile, iar în sec. 16 populația musulmană este alungată. Ulterior rămâne un târg prăfuit de provincie. Situație în care se găsește și azi. Alcala la Real are o populație la vreo 20.000 de locuitori și o economie bazată în principal pe culturile de măslini.








Palatul abațial a fost construit la sfârșitul sec. 18.

În ziua când am vizitat noi orașul (11 sept.) era ceva sărbătoare religioasă locală, importantă pentru băștinași, dacă e să judecăm după lumea procesiunea impresionantă, atât din punct de vedere al desfășurării, dar și al numărului mare de oameni implicat.

Procesiunea a plecat din fața acestei biserici.










Niciun comentariu: