Cum am ajuns să fiu de acord cu Iliescu

În 2005 Adrian Năstase a fost debarcat de la conducerea PSD de o coaliţie, care afirma că doreşte reformarea şi modernizarea partidului după criteriile social-democraţiei occidentale, nu după cele bolşevice, şi care a impus la conducere un tânăr (după normele politicii) politician, Mircea Geoană. Alegerea a trezit entuziasm (venea la pachet cu "marginalizarea" atât a lui Năstase, cât şi a lui Iliescu. Presa de acasă şi din străinătate, analiştii, comentatorii, adversarii politici au salutat această mişcare.
Trebuie să recunosc că şi eu am simţit un grad de simpatie faţă de Geoană. Până la urmă, era fostul ambasador la Washington al lui Emil Constantinescu. Băiat tânăr, finuţ, cu 2 facultăţi, vorbitor de limbi străine, şcolit şi format prin Occident, cu alură de om civilizat şi care părea sincer interesat în reformarea formaţiunii sale politice. Îmi spuneam "Uite un om, pe care nu o să-l votez niciodată (pentru că nu voi vota niciodată cu stânga), dar pe care pot să-l respect". Eticheta de "prostănac" pusă, curând după aceea de Ion Iliescu m-a deranjat şi am considerat-o nimic altceva decât un gest de ranchiună din partea bătrânului bolşevic, care nu ştie să piardă.
În scurt timp aveam să-mi dau seama că instinctul politic iliescian nu dăduse greş. Reformarea mult clamată şi promisă nu venea. Am zis că trebuie să i se dea omului timp să-şi întărească poziţia în partid, mulţi din liderii şi baronii locali ai acestuia fiind total împotriva oricărei restructurări. Timpul a trecut, iar diplomatul rasat a început să facă gafe peste gafe. La nivel politic s-a debarasat de aşa-zisul "grup de la Cluj", format de reprezentanţii ardeleni ai PSD, cei mai "spălaţi" şi mai occidentali, cei care susţinuseră mai de demult reformarea partidului şi cu ajutorul cărora câştigase şefia partidului. După ce le-a mulţumit în acest fel ardelenilor, Geoană a început să se înconjoare fix de oamenii, pe care îi blamase şi împotriva cărora câştigase scaunul de preşedinte al partidului: Hrebenciuc, Mazăre, Oprişan, Almanahe, etc. Cu asta respectul meu faţă de el s-a dus. La urma-urmei, din PSD venea, iar ce naşte din pisică...
Cu alegerile prezidenţiale, ar mai fi avut o şansa, dacă ar fi ştiu s-o joace. N-a ştiut, în ciuda nemulţumirii destul de ridicate în rândul populaţiei, faţă de practicile lui Băsescu. În ciuda faptului că toate celelalte partide (cu excepţia PDL, normal) l-au susţinut. În ciuda faptului că marinerul a avut propriile gafe (y compris filmuleţul cu corecţia aplicată acelui copil la Ploieşti). În ciuda sprijinului acordat de TVR, Realitatea TV şi mai ales Antena 3.
Cât de stupid poţi să fii, să te întâlneşti cu "mogulul" Vântu fix în seara precedentă întâlnirii electorale cu Băsescu? Dar scena cea mai penibilă a fost duminică, la anunţarea exit-poolurilor. Geoană ţopăia pur şi simplu ca o fătucă de liceu, care a aflat că a fost admisă în formaţia de majorete. Apoi scenele cu proclamarea triumfală a victoriei, pelerinajul şi mătăniile la sediul PNL, desenul fiicei cu acel "Te iubesc, tati". Ce mai, efectiv radia. Şi cu el întregul staff pesedist. Singurul, care a fost mai reţinut şi care a zis că trebuie aşteptată şi numărătoarea definitivă a voturilor, a fost Ion Iliescu. Care a avut dreptate. Din nou.
Acum, Geoană stă bosumflat în sediul PSD. După manifestările festiviste de aseară, acum nu mai vrea să vorbească cu presa. În schimb, prelungeşte penibilul şi, în loc să accepte rezultatul, îi pune pe cei din stafful său să conteste alegerile pe motiv de fraudă (nu că nu ar avea ce să conteste, dar asta e o altă poveste din eterna şi fascinanta Românie).
PSD-ul nu este un partid propriu-zis, ci o grupare de grupări de interese, fără o altă ideologie decât cea a banului (sigur, nu deţine monopolul în direcţia aceasta, dar depăşeşte celelalte partide de departe). Este ca un grup de rechini, cu interese adverse, dar coalizaţi în vederea obţinerii prăzii. Problema liderului este că, pentru a-i putea domina şi conduce, trebuie să fie cel mai puternic din haită, masculul alfa. Să nu dea semne de slăbiciune căci este pierdut. În 2004 Năstase, după pierderea alegerilor, era slăbit şi a căzut pradă celorlalţi rechini. Geoană este, la rândul lui lovit. Deja rechinii simt mirosul sângelui.
Probabil Mircea Geoană va pierde şefia partidului şi probabil nu va mai avea niciodată vreun rol important în viaţa politică. Mie, unuia, nu-mi va fi dor de el. Geonele, ne mai ţii, mă, mult?

Despre întâlniri aranjate

Cred că toată lumea a avut în viaţă perioade, când a fost singur. Singur, adică fără de cuplaj. Fără partener de viaţă, club, pat, ceartă şi toate celelalte, de care nu te poţi bucura singur. De, mă, cum îi zic romanticii ăia cu creierii pe moaţe, "suflet pereche".
Deci, astea sunt datele problemei. Care este rezolvarea? Chiar şi la o analiză superficială rezolvarea este evidentă. Cel mai bine este să nu faci nimic. Bucură-te de libertatea nou dobândită că şi aşa nu va ţine mult. Dar cine are timp să stea şi să analizeze? Natura a îngropat adânc în noi dorinţa de a avea pe "CINEVA" alături, modul ei de a ne obliga să ne răspândim ADN-ul. Cei mai mulţi dintre noi suntem slabi şi cedăm uşor acestui impuls. Nici nu am ieşit bine dintr-o relaţie dezastruoasă, în care am fost minţiţi, trădaţi, călcaţi în picioare, ce mai, şi deja tropăie în noi dorinţa de a o lua de la capăt. Alţii cedează în faţa insistenţelor rudelor şi / sau prietenilor. Alţii, în faţa convenienţelor sociale. Câţiva reuşesc să reziste acestei chemări. Ei sunt cei care ies din normal, eroii, zeii. Îi admirăm pe ascuns, îi discredităm convenţional. Ne sunt superiori şi gata. Nu fac parte din problemă.
Acum, între noi oamenii de rând. Am vrea, prin urmare, să cunoaştem o nouă dulcinee, un nou făt-frumos. Din păcate, programul nostru este destul de aglomerat şi nu avem timp să cunoaştem pe cineva nou. Sau nu suntem genul să batem cluburile, barurile şi alte "terenuri de vânătoare". Sau suntem timizi, molâi, fleţi şi nu ştim cum se face. Din fericire, toţi avem rude, prieteni, colegi. Iar ei toţi au inevitabil pe cineva disponibil. Toţi ştiu o fată bună / un băiat bun, numai potrivită / potrivit pentru tine. Nu vrei să vă facă cunoştinţă?
Trăim într-o lume grăbită şi eficientă, aşa că renunţăm la spontaneitate. Renunţăm la ideea de a întâlni întâmplător o persoană, care să ne atragă de la prima vedere. Renunţăm să căutăm acel ceva, care ne face să tresărim şi să ne întrebăm "Oare?". Renunţăm la curtare, flirt, descoperire. Renunţăm la provocare. La ce avem nevoie de toate acestea? Doar rudele / prietenii / colegii sunt gata să ne dea toate datele. Nume, prenume, locaţie. Status social, ocupaţie, avere, ce e tac-su, ce e mă-sa. De departe în sistemul lor de valori astea sunt cele mai importante informaţii, mai ales dacă şi tu nu mai eşti chiar un puştan şi ai depăşit binişor pragul de 30 de ani (iar la femei este şi mai rău; societatea pare să accepte întrucâtva un bărbat peste 30 single, dar nu şi o femeie), iar, dacă vrei să afli mai întâi cum arată şi cum gândeşte, eşti considerat imatur. Ce, vrei chiar un top model? Are casă. Ce contează că nu e genul să meargă pe munte şi nu ascultă heavy metal? E cuminte şi găteşte. Iar tu e timpul să te laşi de prostii şi să devii un om responsabil. Auzi, concerte şi munte la cort, ai o vârstă!
Ai zice că toţi aceşti rude / prieteni / colegi, care te ştiu de mulţi ani, ar trebui să ştie ce-ţi place şi cum gândeşti şi să acţioneze în consecinţă. Dar nu, ei merg pe ideea că trebuie să-ţi bage pe gât ce consideră ei că ai nevoie, nu ce-ţi place ţie.
În cele, din urmă accepţi să te întâlneşti. Iar întâlnirea, în marea majoritate a cazurilor, este total nereuşită. Oricum te duci cu nişte idei preconcepute şi cu un spirit critic mai ascuţit decât de obicei. Pentru tine este un eşec că trebuie să recurgi la aşa ceva şi nu ai fost în stare să te descurci singur. Dar nu eşti pregătit să-ţi accepţi responsabilitatea şi verşi totul în capul celuilalt. Nu arată suficient de bine. Are un defect fizic, pe care nu l-ai acceptat niciodată. Are gusturi total opuse. Are ticuri, obiceiuri, care te enervează. Tot felul de lucruri, de scuze pentru că, inconştient, tu cam vrei ca întâlnirea să eşueze. Lucru simplu deoarece, în majoritatea cazurilor, cealaltă persoană nu te-ar fi atras niciodată, nu a fost selectată după sistemul tău de valori, ci ca să răspundă unor convenienţe sociale.
Aşa că îţi iei la revedere. Îi spui fals că ţi-a făcut plăcere, rămâne să mai vorbiţi şi vă despărţiţi. Celălalt simte minciuna, dar îţi mulţumeşte. Aşa cum convenienţa socială te-a împiedicat pe tine să-i spui că nu ai de gând să repeţi experienţa, îl / o opreşte şi pe el / ea să riposteze. Iei legătura cu rudele / prietenii / colegii şi le spui că nu ţi-a plăcut, că au fost pe lângă subiect. Ei te acuză că eşti nesimţit / uşuratică, te plâng pentru că nu ştii ce e bun pentru tine şi se plâng că nu apreciezi efortul făcut pentru tine. Te ameninţă că în niciun caz nu vor mai încerca să te ajute şi eşti pe cont propriu. După o vreme, uită, te iartă şi îşi aduc aminte de o persoană, pe care o cunosc, tocmai potrivită pentru tine. Tu nu vrei să-i superi sau poate chiar speri că, de data asta, o să iasă bine, şi repeţi experienţa din nou. Şi din nou. Şi din nou.
Toţi am trecut prin asta.
Cunoaşte cineva o fată bună, drăguţă, cuminte şi gospodină? Am eu un prieten singur.

Istorie

Cobar privi chiorâş soarele, care-i încingea armura grea, oftă şi apăsă butonul comunicatorului:
- Stol, sunt lângă obiectiv.
- Perfect, treci la acţiune!
- Chiar trebuie s-o facem?
- Ştii bine că da. Acolo sunt dovezi ale intervenţiei noastre în istoria lor. Sunt cunoştinţe, cu ajutorul cărora şi-ar putea distruge planeta. Hai, amestecă-te printre soldaţi şi fă-ţi treaba. Repede! Rabla asta ponosită, pe care ne-au dat-o deştepţii de la Centru, abia se mai menţine pe orbită.
Stol închise aparatul, privi încordat pe ecran câteva minute şi zâmbi. Chiar şi de la înălţimea aceea se vedeau flăcările, ce înghiţeau cu lăcomie Biblioteca din Alexandria.

Progres

Într-o după amiază călduţă de primăvară, cel mai bătrân şi respectat copac din pădure picotea amintindu-şi de vremurile bune, când pădurea se întindea până departe, iar el era doar un lăstar neastâmpărat. La un moment dat tresări, se uită în depărtare şi-l trecu fiorul unei amintiri de groază: Omul venea agale spre pădure cu o desagă în spinare.
- Hei, îi strigă venerabilul, pleacă, du-te înapoi! Nu ne mai păcăleşti tu şi de data asta. Nu-ţi mai dăm nicio creangă pentru toporul tău. Pleacă, am spus!
Omul nu-i răspunse. Îşi dete jos desaga din spinare, scoase din ea o drujbă şi începu chiar cu bătrânul copac.

Înţelepciune

"Ce contează dacă dragostea este pierdută? Iubirea este un cântec, ce se unduieşte în aer şi este prins de altcineva. Dragostea este o melodie dulce, care îi bântuie pe aceia, care iubesc cântecul tău. Dă-i drumul şi va veni din nou, sub o altă formă. Dacă nu-i dai drumul, nu se întoarce niciodată deoarece un vas, care este plin, nu mai poate fi umplut. Dar un vas, care este gol, poate fi umplut cu vin nou, pe care nu l-ai mai gustat. Şi vinul nou nu nimiceşte memoria bătrânilor, ci îţi îmbogăţeşte simţul gustului şi simţul trăirii îndelungate. Cerul gurii, dacă este prea mult lăsat să stea degeaba, nu deosebeşte vinul bun de vinul rău. [...] Dacă te-ai istovit şi te-ai golit în marea ta iubire bogată, atunci vei fi pregătit pentru o iubire şi mai mare... Iubirea este una dintre frumoasele dureri, pe care le-a inventat inima vreodată."
Ben Okri, "În Arcadia"

Banc politic

De nu este Crin Antonescu o opţiune politică viabilă?
Pentru că ultima dată când un Antonescu s-a aliat cu un neamţ ne-au ocupat ruşii.

Cum se poate face un film nou din 10 vechi

Am văzut şi eu "District 9".
Nu, nu am fost să-l văd, că nu am bani de dat prin mall-urile lor. Am făcut şi eu ca tot românul, l-am dat jos de pe net. Dar asta rămâne între noi.
Acţiunea este destul de simplă şi se întinde pe vreo 3 zile. Pe scurt e cam aşa:
Acum 20 de ani o imensă navă extraterestră a sosit pe Pământ. Imensă pentru că în ea erau mai mult de un milion de extratereştri de tip insectoid. De altfel, în tot filmul oamenii se referă la ei folosind termenul incorect politic de "creveţi". A, şi că veni vorba, nava aia nu s-a oprit la Washington, New York, Paris, Londra, eventual Moscova. Nu, a preferat Johannesburg. Pentru cei cu probleme la geografie oraşul ăsta e în Republica Sud Africană (puneţi mâna pe un atlas şi căutaţi).
Pentru "creveţi" s-a creat lângă oraş un ghetou bine izolat cu garduri de sârmă ghimpată şi foişoare cu mitraliere. Înăuntru se dezvoltă un fel de cartier mizer cu case minuscule din carton şi grămezi mari de gunoi. Locatarii îşi petrec timpul răscolind şi mâncând din gunoaie, jefuind şi asasinând oameni, vânzând arme extraterestre (care nu pot fi manevrate de oameni din lipsă de ADN adecvat) unei grupări mafiote nigeriene şi încăierându-se pentru delicatesa culinară primă, conservele de carne pentru pisici.
Eroul principal, Wikus van der Merwe, e un fel de funcţionar la o organizaţie internaţională, MNU, care supervizează relaţiile cu "creveţii". De fapt, acţiunea începe cu MNU încercând să-i relocheze pe extratereştri într-un nou district situat departe de oraş datorită protestelor oamenilor.
Cât despre extratereştri, par nişte brute violente şi nu prea inteligente, însă cel adus în prim plan demonstrează că şi ei sunt ca noi. Suferă, au instincte parentale, dau dovadă de loialitate, etc.
Ca să ajungem la titlu, filmul adună idei din multe filme, SF sau nu. Avem ideea conflictului dintre majoritatea "normală", care nu suportă vecinătatea minorităţii "anormale". Este şi spectrul lagărului de concentrare. Impregnarea omului cu ADN extraterestru, care-i produce mutaţii (apropos, aşa poate folosi armele alea şi o face cu mult efect - probabil uitase că nu e Arnold). Alianţa contra naturii între om şi alien (ştiţi voi, rus-american, japonez american, francez-neamţ, poliţist-infractor, etc). Robotul de luptă acţionează şi el. Şi multe altele de acest gen. Ideea prezentării filmului ca şi cum ar fi un şir de evenimente filmate prin camerele de luat vederi ale televiziunilor sau ale unităţilor MUN nu este nici ea nouă.
Şi totuşi rezultatul este un film bun, în care nu te agaseză că recunoşti tone de clişee şi care merită văzut. Părerea mea.

Despre inteligenta

Este un banc mai vechi, în care Dumnezeu acceptă să îndeplinească o dorinţă lui Adam şi Evei. Bărbatul cere capacitatea de a face pipi din picioare, după care îşi tot exercită noua abilitate bucurându-se ca un tembel. Femeia, pe de altă parte, cere capacitatea de a avea orgasm multiplu. Limpede unde-i inteligenta, nu?
Acum...
Astă vară am fost cu gaşca în creierul Apusenilor, cu cortul. Vreo 10 zile, 10 persoane de ambele sexe, 3 corturi. Baia era pârâiaşul din faţa corturilor, buda - pădurea din spate. Credeţi-mă, nimeni nu a avut niciun orgasm, fie el simplu sau multiplu. Toţi am făcut pipi.

Cadou

Femeia a fost cel mai frumos cadou făcut de Dumnezeu Omului. Pentru care plătim şi acum.

Rânca

U, ce mişto a fost ultimul week end. Mini-vacanţă de 1 Decembrie. Nu m-am dus la vot. Dar asta este o poveste pentru altă dată.
Acum vreau să vorbesc despre altceva. Despre o alternativă la obişnuitele ieşiri pe Valea Prahovei. Rânca este o staţiune prin Parâng, la vreo sută de kilometri nord de Râmnicu Vâlcea. Aici am fost în ultimul week end şi nu mi-a părut rău. Dar de loc. Bine, trişez un pic. Am mai fost şi prin martie, deci ştiam la ce mă duc.
Fraţi bucureşteni de suferinţă, lăsaţi focului tradiţia idioată a ieşirilor la Predeal et. comp! Hai să vă dau doar câteva argumente.
Mai întâi, nu este aşa departe cum sună. Sigur, ca distanţă este. Însă o treime din drum se face pe autostrada Bucureşti-Piteşti. Restul drumului este decent, se circulă lejer. NU o să vedeţi blocajele cunoscute, care apar între Comarnic şi Buşteni. Garantat nu veţi face mai mult de patru ore. În cel mai rău caz vă treziţi un picuţ mai devreme. Drumul din Novaci până sus e cam abrupt şi pe alocuri "ciupit", dar se poate urca fără probleme. Iarna e recomandabil să aveţi lanţuri.
Peisajul este la fel de frumos. Pentru cine e amator sunt destule trasee de bătut cu bocancul sau adidasul, după chef sau forţă.
Cazare se găseşte, există multe pensiuni, vile, cabane şi un hotel. Iar preţurile sunt mai mult decât ok. Pe la pensiuni se găteşte pe loc şi bine şi se folosesc, în general, produse prospete şi de ţară. Cel puţin la aia în care am stat eu.
Există o pârtie bunicică dotată cu nocturnă şi teleski. Pentru cine nu are echipament de ski, se poate închiria la faţa locului cu preţuri lejer decente. Pentru o zi, te duce pe la vreo 25 RON.
Sigur, nu-s cluburi sau discoteci, dar nici nu te calci pe bombeuri chiar cu toţi ghiolbanii de cartier. Sunt gipane şi ţoale de firmă, dar nu am auzit manele.
Nordul Olteniei în sine e o zonă la fel de vizitabilă ca Bucovina. Are peisaje frumoase, mai există ceva tradiţii şi produse locale. Sunt mânăstiri şi conace, cule, peşteri.
Nu-i obligatoriu să mă credeţi pe cuvânt. Mergeţi acolo şi vă convingeţi.