Santa Maria in Aracoeli

Sau, în graiul lui Bucur, Sf. Maria a Altarului Cerurilor (Raiului) este o biserică situată în Roma, pe Colina Capitolină. Fondarea ei este îmbrăcată în diverse legende (de ex., ar fi construită peste un tempul în care o sibilă ar fi proorocit lui Augustus naşterea lui Isus. Istoric vorbind, se pare că prima basilică a fost ridicată peste o fostă mânăstire bizantină, despre care se ştie că exista încă în anul 574. Prin sec. 9, lăcaşul a fost încredinţat călugărilor benedictini, apoi, pe la jumătatea sec. 13, a fost cedată franciscanilor. Din această perioadă, basilica a fost refăcută, căpătând înfăţişarea actuală, care combină stilurile romanic şi gotic. Pe parcursul sec. 16-17, interiorul a suferit unele schimbări, fiind redecorată parţial în stil baroc.
Biserica a căpătat o importanţă deosebită în sec. 14, în timpul lui Cola di Rienzo. Acesta a fost un om politic, care, profitând de mutarea papalităţii la Avignon şi pe fondul proaspetei catastrofe produsă de Marea Ciumă din 1348, reuşeşte să preia puterea în oraş. El se proclamă tribun şi încearcă să reînvie instituţiile şi vechea glorie a Romei antice.
Întrucât Cola di Rienzo şi-a stabilit sediul pe Capitoliu, biserica a devenit un punct nodal al guvernării sale. Acum a fost construită scara monumentală cu cele 124 de trepte din faţa bisericii.
În cele din urmă, Cola s-a dovedit mai mult un populist decât un om de acţiune. A preferat să-şi petreacă timpul dând banchete şi organizând festivităţi publice, în timp ce noblimea romană aliată cu papa se pregătea să-l răstoarne de la putere. Speriat, el părăseşte oraşul şi se refugiază la Praga, cerând protecţia împăratului Carol IV. Care împărat preferă să-l predea papei, în schimbul recunoşterii titulaturii imperiale. Care papă, deşi îl condamnă la moarte, îl eliberează şi îl trimite la Roma, căci sfinţia sa tocmai ajunsese la cuţite cu foştii săi aliaţi, baronii romani, şi vroia să le ofere o lecţie. Deh, politichia. Nimic nou sub soare.
Şi, într-adevăr, imediat ce ajunge în Urbe (primit cu mult entuziasm de plebe), tribunul are grijă să revizuiască scorul cu acele familii nobile, care nu avuseseră înţelepciunea să spele discret putina. Din păcate pentru el, s-a arătat lovit de paranoie, petrecându-şi zilele pe Capitoliu, unde organiza execuţie după execuţie - favoare de care s-au bucurat inclusiv foşti prieteni şi aliaţi, foarte populari în rândul plebei romane. Cum avusese şi proasta inspiraţie să mărească impozitele, populaţia s-a revoltat şi l-a asasinat pe un tăpşan, la poalele bisericii.
După sec. 14, basilica a devenit lăcaşul de cult al Senatului Romei (al Consiliului local, adică), rol pe care îl păstrează şi în prezent. Cu o mică pauză în timpul ocupării oraşului de către Napoleon, în 1797, când trupeţii francezi s-au gândit că ar fi foarte amuzant să transforme biserica în grajd. Din punctul ăsta de vedere, slavă Domnului pentru Waterloo.

Statuia lui Cola di Rienzo pe locul unde a fost asasinat.

Intrarea laterală dinspre Piaţa Capitoliului.

Altarul principal.

Imaginea centrală a altarului principal este o icoană bizantină din sec. 11.

Coloanele provin de la diferite edificii romane antice. Foarte diferite. Nu cred că sunt trei la fel.

Monumentul funerar al papei Leon X.

Monumentul funerar al papei Paul II.

Monumentul funerar al papei Grigore XIII, cel care a reformat în 1582 vechiul calendar iulian (adică adoptat în timpul lui Iuliu Cesar). Calendarul gregorian este cel utilizat astăzi.

Capela Sf. Matei

Pictură de Girolamo Muziano, unul dintre pictorii italieni importanţi de la sfârşitul sec. 16.

Frescă de Pietro Cavallini (sec. 13).

Mormântul lui Giovanni Crivelli, sculptat de Donatello.

Mormântul lui Cecchino de Bracci, operă a lui Michelangelo.

Statuie a Pruncului Isus sculptată în lemn de măslin din Grădina Gheţimani (sec. 15) şi acoperită cu bijuterii. Mai exact o copie. Originalul a fost furat din biserică în 1994 şi nu a mai fost găsit. Probabil decorează subsolul unui grangure miliardar.

Capela Bufalini a fost comandată de Riccomanno Bufalini, pe la sfârşitul sec. 15.  Domnul respectiv era prelat şi a fost unul dintre cei mai respectaţi jurişti specializaţi în drept canonic. Frescele, care o împodobesc, au fost executate de unul dintre maeştrii Renaşterii italiene - Pinturicchio (în traducere liberă "micul pictor", poreclă datorată staturii lui nu prea impresionante şi asumată de artist).

Alături cu biserica, Colina Capitoliului a fost cuprinsă într-un proiect ambiţios de remodelare a cetăţii. În 1536, papa Paul III i-a încredinţat lui Michelangelo sarcina de a proiecta aici o monumentală piaţă, în cinstea sosirii în Roma a împăratului german Carol V (programată pentru anul 1538). Michelangelo a creat rapid un model, dar lucrul nu a decurs la fel de rapid. Piazza del Campidoglio nu a fost gata în 1538. De fapt, a fost nevoie de mai mult de 80 de ani pentru a se găta cu şantierul. Iar asta doar parţial. Pavajul a fost adăugat doar pe la sfârşitul sec. 19. Cu toată întinderea temporală, schiţele "divinului" au fost respectate - cum altfel - cu sfinţenie.

În centrul pieţei a fost instalată statuia ecvestră împăratului-filosof Marcus Aurelius. Deşi Michelangelo nu a fost prea încântat de aşezarea statuii în piaţă - căreia îi strica echilibrul, credea el - a fost de acord să-i proiecteze soclul. Este singura statuie a unui împărat roman, care a supravieţuit în întregime, pentru că multă vreme s-a crezut că-i aparţine lui Constantin cel Mare, protectorul creştinismului. Motiv pentru care a şi stat în faţa basilicii Lateran câteva sute de ani. În piaţă este acum o copie. Originalul se găseşte în Muzeul Capitoliului, la câţiva paşi (pe care nu am avut timp să-l vizităm).