Santa Maria sopra Minerva

Este o basilică minoră din miezul centrului (dacă pot spune aşa - şi, iată, pot) istoric al Romei, la doi paşi şi un lat de palmă de Pantheon. Biserica aparţine ordinului călugărilor predicatori sau dominicani, după cum mai sunt cunoscuţi. Numele îi vine - în mod eronat - de la vechiul templu peste care s-a înălţat o primă construcţie de cult creştină, pe la jumătatea sec. 8. Eronat pentru că structura păgână nu era dedicată Minervei (templul ei a fost descoperit arheologic un pic mai acana), ci zeiţei egiptene Isis, la mare modă printre romani de când povestea cu Cleopatra.
Biserica iniţială, în pragul prăbuşirii, a fost donată dominicanilor pe la 1275 de către papa Grigore X. După numai cinci ani, fraţii au iniţiat ridicarea unei noi basilici, lejer mai amplă, în stil gotic. Lucrul s-a gătat, în linii mari, în 1453. Doar faţada nu a fost gata decât în 1725. După 1600, în interior s-au adăugat elemente de decor în stil baroc; acestea, însă, au fost înlăturate cu ocazia unor lucrări de restaurare din sec. 19. Din păcate.
Mai multă vreme, prin sec. 15-16, Santa Maria sopra Minerva a devenit biserica preferată de florentinii aciuaţi prin Cetatea Eternă. Din 1628,  a devenit unul din sediile tribunalului Inchiziţiei romane. Aici a fost judecat pentru erezie şi obligat să abjure teoriile sale astronomice Galileo Galilei.

În faţa bisericii se găseşte un grup statuar ciudăţel. Un obelisc egiptean adus la Roma de împăratul Diocleţian şi găsit îngropat în grădina dominicanilor a fost cocoţat pe un elefant sculptat de Gian Lorenzo Bernini (cel mai mare sculptor al Barocului).

Capela Frangipane, numită după familia căreia îi aparţinea capela în sec. 15.

Fecioara cu pruncul (1449) de Benozzo Gozzoli, unul dintre maeştrii florentini importanţi, fost ucenic al lui Fra (sau Beato căci a fost beatificat) Angelico...

... al cărui mormânt este în basilică.

Altarul principal şi monumentul funerar al papei Leon X (plan depărtat).

Care Leon X era un Medici, deci la realizarea mormântului au colaborat trei mari sculptori florentini: Baccio Bandineli, Antonio da Sangalo cel Tânăr şi Raffaello da Montelupo (ucenic al lui Michelangelo).

Şi tot în altarul principal se găseşte monumentul celui de-al doilea papă Medici: Clement VII. Lucrat de un alt maestru florentin - Nanni di Baccio Bigio.

Iar sub masa altarului se află moaştele unei alte personalităţi toscane -Sf. Caterina de Siena.

Capela Gabrielli, sec. 16-17 (sus şi jos).

Mormântul papei Benedict XIII (sec. 18) sculptat de Pietro Bracci (lui îi aparţine şi statuia lui Neptun din Fontana di Trevi).

Mormântul lui Urban VII. A avut cel mai scurt pontificat. În esenţă, a murit la câteva zile după ce a fost ales, dar înainte de a fi încoronat în San Pietro. A rămas cunoscut în istorie pentru că ameninţa că va excomunica pe oricine care ar fi fumat, mestecat sau folosit în orice alt fel tutunul în interiorul bisericilor. De unde deducem că se practica aşa ceva.

Memorialul Mariei Raggi, călugăriţă din sec. 16, femeie extrem de pioasă şi despre care se spunea că săvârşeşte miracole aproape zilnic. Nu a fost canonizată, imediat după moarte, pentru că papa Urban VIII era, din principiu, împotriva unor astfel de acţiuni. Ulterior s-a cam uitat de ea. Sculptură de Bernini (1647).

Cristos Mântuitorul, sculptat de Michelangelo (1521). Iniţial era cu totul nud, eşarfa a fost adăugată mai târziu.

Cea mai frumoasă parte a bisericii este Capela Carafa înălţată în sec. 15 din ordinul şi cu banii cardinalului Oliviero Carafa şi dedicată Sf. Toma d'Aquino. Este decorată cu splendide fresce, opera maestrului florentin Filippino Lippi. Capela conţine şi mormântul papei Paul IV (în civilie Gian Pietro Carafa), singurul din familie care a obţinut cârja pontificală.