marți, 5 aprilie 2022

Marsaxlokk

Marsaxlokk (se citește aproximativ Marsașloc, apropos de se scrie și cum sună limba băștinașilor) este un pitoresc sat de pescari din capătul de sud-est al Maltei. Așezarea se găsește la marginea unul golf adânc și beneficiază de un port excelent, care a fost utilizat extensiv de fenicieni, cartaginezi, romani și arabi. Creșterea negoțului în perioada medievală a avut ca rezultat dezvoltarea rapidă și un început de urbanizare.

Din păcate pentru localnici, portul lor a atras și vizitatori mai puțin pașnici. Aici a acostat flota turcă în timpul marelui asediu al Maltei din 1565. Turcii au fost înfrânți și s-au retras, dar nu înainte de a distruge toate clădirile. Satul a fost refăcut, dar, în secolul următor, a fost ținta și a altor raiduri din partea flotei otomane, ori a piraților magrebieni. La sfârșitul sec. 18, în portul bine protejat de furtuni și-a stabilit cartierul general flota britanică sub conducerea amiralului Horatio Nelson. Și tot aici, în decembrie 1989, pe o navă ancorată în golf, a avut loc celebra întâlnire dintre George Bush și Mihail Gorbaciov, care a pus practic capăt războiului rece (cel puțin a acelui război rece).

Azi Marsaxlokk este una din cele mai mari piețe de pește din insulă. De asemenea, pe teritoriul său este o centrală electrică și un mare port pentru containere. În ultimii ani a devenit și un resort turistic din ce în ce mai căutat.









Turnul Vendome este unul din elementele vechiului sistem de fortificații ale portului. A fost ridicat în 1715. Azi este sediul echipei locale de fotbal - FC Marsaxlokk (campioana Maltei în sezonul 2006-7).




Niciun comentariu: