Oradea

Oradea este menţionată documentar pentru prima dată în anul 1113, numele venindu-i de la cetatea construită acolo de regele maghiar Ladislau I, cu câteva decenii mai devreme. Cel puţin aşa ne spune Cronica Pictată de la Viena. În maghiară "várad" (citit varod) înseamnă cetate, fortăreaţă, loc întărit. La fel ca şi derivatele sale várda, vár, város (citit varoş), chestii care au dat în limba română oraş sau varadia. Numele sub care era cunoscută, până în 1918, era Nagyvárad. După 1 Decembrie, românaşii au tradus mot-a-mot denumirea în Oradea Mare, care a funcţionat, până au simplificat-o comuniştii.
Pomenita cetate nu i-a ajutat prea mult pe localnici, când marea invazie mongolă a bătut (la propriu şi la figurat) la porţile sale, în 1241. Asiaticii au tratat cu seriozitate şi simţ de răspundere modificarea trendului imobiliar al zonei, aşa că a trebuit să curgă ceva apă pe Crişul Repede, înainte ca pe ale sale maluri să crească şi altceva decât botanică. Începând cu primii regi angevini, Carol Robert de Anjou şi al său fiu Ludovic I, Oradea devine sediu de episcopie catolică şi îşi reia mersul avântat către prosperitate. Şi a tot ţinut-o langa pe traseul ăsta.
Cu câteva intermezzo. De exemplu, pe la 1660, principele transilvan Gheorghe Rakoczi II s-a sumeţit să o dea bara-bara cu padişahul. Armata trimisă i-a băgat bine în cap (dimpreună cu un iatagan) o preţioasă lecţie de geopolitică. Cum Oradea era fieful său, G.R. II a ales acest loc să moară din cauza rănilor. Din acelaşi motiv, ienicerii şi spahii şi-au făcut şi ei apariţia degrabă. Căderea cetăţii a lăsat totalmente rece (şi ţeapănă) populaţia. Timp de 32 de ani, Oradea va fi paşalâc.
În secolele următoare asediul oraşului de către Francisc Rakoczi II, la începutul sec. 18, incendiul de la 1836 sau şi mai distructiva vizită a unei armate ruseşti în 1849, s-au îngrămădit să ruineze oraşul, dar în van.
Din punctul de vedere al unui bucureştean, Oradea e la naiba-n-praznic, prin urmare puţini mitici au vizitat-o. În realitate, noi suntem situaţi unde şi-a dus domnul ăla smolit iapa. Oradea este chiar lângă graniţa cu Schengenul şi civilizaţia. Dacă aveţi drum pe acolo, se face să risipiţi cale de 3-4 ceasuri vizitând centrul vechi al oraşului. Marele incendiu din 1836 a dus la dispariţia celor mai multe clădiri medievale, în schimb îţi poţi clăti ochii cu frumoase construcţii în stiluri arhitecturale mai puţin utilizate în restul ţării, precum stilul Clasic în varianta sa germană (sfârşit de 18 şi prima jumătate a lui 19) sau stilul Secession vienez (sfârşit de 19 - început de 20) - o variantă a Art Nouveau. Ba se mai găsesc şi câteva biserici în stilul barocului german târziu. Şi mai este şi cetatea.

Primăria, construită pe la 1902-1903.

Palatul Vulturul Negru, stil secession, 1907-1908.

Palatul Episcopiei greco-catolice, 1905, stil eclectic.

Biserica cu lună este o biserică ortodoxă cu hramul Adormirea Maicii Domnului. A fost construită între 1784-1790 în stil baroc german târziu. Numele îi vine de la o sferă de pe faţadă, jumătate neagră - jumătate galbenă, al cărei mecanism indică fazele Lunii.

Aşa arată mânăstirea franciscană greco-catolică Maica Domnului.

Multe clădiri din centrul vechi (care are o amplă arie pietonală) sunt destul de jerpelite, dar s-a început renovarea lor.

Biserica Sf. Ana a mânăstirii călugăriţelor ursuline. Construită în 1772, restaurată în 1858.

Palatul Rimanoczy, 1905.

Filarmonica de stat.

Palatul Poynar, 1907.

Teatrul de stat, 1900.

Biserica romano-catolică Sf. Ladislau, 1720-1742.

Cetatea Oradea îşi are originea într-o mânăstire fortificată ridicată de Ladislau I. După invazia mongolă, o cetate în toată regula a fost înălţată în sec. 14. Forma ei actuală datează de pe la sfârşitul sec. 16. Deşi a cunoscut unele distrugeri parţiale, a fost mereu refăcută, ultima dată în 1777. În prezent este destul de degradată, dar, ca şi în centrul vechi, şi aici au început lucrări de restaurare. Ceea ce e de bine, doar că nu am avut acces în interior. În jurul cetăţii, pe laturile de nord şi est este amenajat un parc.

Poarta de est.