cautatorul: Piazza del Popolo

Piazza del Popolo se găseşte în partea de nord al vechii Rome, lângă fostul zid de apărare ridicat de împăratul Aurelian, în sec. 3. Numele s-ar traduce prin Piaţa Poporului (după biserica omonimă, despre care tolocănim mai jos). Sau, după alte idei numele i-ar veni de la o specie copaciferă rostită populus în latină (da, însemna şi aşa ceva), respectiv pioppo în italiană; iar pe limba lui Bucur - plop. Tot mai jos şi ce-i cu copacii.
Acolo a fost un spaţiu public cam dintotdeauna (şi locul execuţiilor publice până în 1826), căci de acolo pleca Via Flaminia, care lega Roma antică de nord-estul cizmei. În prezentarea actuală, piaţa a fost reconstruită între 1811-1822.

În centrul pieţei se află un obelisc egiptean început sub Seti, dar, mai târziu, terminat şi asumat de Ramses II. A fost adus la Roma de Augustus, în anul 10 î.Hr. Iniţial a fost instalat în Circus Maximus, iar în 1589 mutat în locaţia actuală, la ordinele papei Sixt V. În plan îndepărtat se văd "bisericile gemene" - Santa Maria dei Miracoli şi Santa Maria in Montesanto - ridicate, la sfârşitul sec. 17, de Gian Lorenzo Bernini (probabil cel mai mare arhitect şi sculptor al Barocului) şi Carlo Fontana, unul dintre cei mai buni elevi ai primului. Din păcate, bisericile erau închise; una chiar în renovare.

Şi că tot ziceam de Via Flaminia, la una din intrările în piaţă se află Porta del Popolo (fosta Porta Flaminia). Evident, nu mai are nimic din înfăţişarea antică.

Faţa externă a fost încredinţată de papa Pius IV spre refacere în stil renascentist lui Michelangelo. Care, la rândul lui, a dat-o mai departe lui Nanni di Baccio Bigio, unul din ucenicii săi. Cele patru coloane provin de la vechea basilică Sf. Petru, demolată în sec. 15 pentru a face loc actualei.

Faţada internă a fost proiectată de Bernini la comanda papei Alexandru VII în stil baroc.

Însă cel mai important obiectiv al zonei este Basilica Santa Maria del Popolo. În 1099, papa Paschal II a ridicat o bisericuţă peste cavoul celebrei familiei nobiliare a Romei antice Domitia Ahenobarbi (din care se trăgea şi împăratul Nero), cavou străjuit de un pâlc de plopi. Construcţia a fost lărgită de papa Grigore IX în anul 1235. Forma actuală o obţine între 1472-1477, papa Sixt IV (ăla cu capela) ridicând aici o mare biserică. Faţada a fost modificată, între 1655-1660, de Bernini.

Absida a fost proiectată de Bramante.

Mormântul cardinalului Ascanio Sforza, prieten şi ulterior mâna dreaptă a papei Alexandru VI Borgia, la a cărui alegere a jucat un rol important.

Câteodată ţi se ia faţa şi după moarte.

Capela Chigi a fost făcută pentru o importantă familie de bancheri din Siena, în sec. 16.

Cupola capelei este pictată de Rafael (sau după desenele sale, depinde pe cine întrebi).

Capela Mellini a fost realizată pentru Pietro Mellini, un jurist important din sec. 16, membru al uneia dintre familiile nobiliare romane. (după alţii, numele vine de la un urmaş al său, cardinalul Giovanni Mellini, care a restaurat capela în sec. 17).

Capela Sfântului Crucifix (sec. 17).

Capela Cerasi a aparţinut, într-o vreme, cardinalului Pietro Foscari şi este decorată în stil baroc.

În stânga, Crucificarea Sf. Petru de Caravaggio (cel mai mare pictor al Barocului, secondo me). În dreapta, Înălţarea Fecioarei de Anibale Carracci - alt mare pictor baroc.

Caravaggio, Convertirea Sf. Paul.

Şi pentru a fi mai precişi:

Capela Basso Della Rovere, comandată de cardinalul Girolamo Basso Della Rovere la sfârşitul sec. 15. Este decorată cu fresce pictate de Pinturicchio şi ucenicii săi.

Mormântul cardinalului.

Capela Della Rovere a fost comandată de cardinalul Domenico Della Rovere (a nu se confunda cu cel de sus, deşi au fost contemporani) - alt membru important al familiei Della Rovere, familie ce a dat mulţi barosani vaticanezi, cel mai celebru fiind papa Iuliu II (susţinător al lui Michelangelo şi comanditar al frescelor de pe tavanul Capelei Sixtine).